25 Octombrie, Ziua Armatei. Semnificaţia istorică a acestei zile

Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei.
25 OCTOMBRIE 1944
Victoria obținută la Carei a consemnat eliberarea părții de nord-vest a României de sub ocupația maghiară și anularea consecințelor dictatului de la Viena din 30 august 1940. La realizarea acestui act istoric armata română a participat cu 275.000 de militari. Pierderile consemnate după 1 septembrie 1944 s-au ridicat la circa 50.000 de oameni (morți, răniți, dispăruți), iar cele provocate inamicului la peste 21.000. Înfrângând un adversar cu o bogată experiență de război, trupele române au străbătut 4 masive muntoase, au forțat 5 cursuri de apă și au eliberat 872 de localități.
Corpul aerian român a executat 990 de misiuni cu 2420 de ieșiri-avion, lansând 341 de bombe. Aviatorii români au doborât 40 de avioane inamice și au distrus importantă tehnică de luptă. Refacerea integrității teritoriale a României la granița de apus a fost sărbătorită de toți românii. Luptele continuau dincolo de granițele țării până la înfrângerea definitivă a nazismului.
Peste ani, în semn de cinstire a jertfelor dăruite de oștire cauzei sacre a eliberării vetrei străbune, ziua de 25 octombrie a devenit Ziua Armatei Române.
LA MULȚI ANI, ARMATEI ROMÂNE!

 

Lasă un comentariu