Denumirea sacră a zilei de Sf. Mare Mucenic Dumitru, sărbătorit pe 26 octombrie, este cunoscută în tradiția populară şi sub numele de Sânmedru ori Sâmedru.
Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinţi militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Catolică fiind sărbătorit în aceiaşi zi de 26 octombrie. Dar creştini ortodocşi care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sf. Dumitru la 8 noiembrie.
După hramul Sfintei Parascheva, zilele Sfinţilor Dumitru sunt ultima şi cea mai importantă sărbătoare din toamnă, care, după obiceiuri pastorale, marchează începutul iernii. În credinţa populară, anul este împărţit în vară şi iarnă.
Această divinitate populară Sâmedru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele de pe câmp. Dacă în grădină, a rămas vreo floare neculeasă şi este încă frumoasă şi neofilită, nu o rupe. Se spune că frumuseţea ei este înspre alinarea sufletelor celor morţi. Există credinţa că în această zi, căldura intră în pământ şi gerul începe a-şi arăta colţii.
Credinţele şi legendele populare îl înfăţişează pe Sâmedru ca pe un bătrân obişnuit, „plăcut lui Dumnezeu pentru bătrâneţea sa” pastor sau crescător de vite, socotit a fi şi patronul caselor şi paznicul care-i apără pe oameni de fiarele sălbatice Acum, în plină toamnă, într-o perioadă de îmbătrânire simbolică a timpului, se consideră că zeitatea populară a naturii murea şi învia simbolic în cadrul unui ceremonial nocturn asemănător revelionului, numit „focul lui Sâmedru”, la care participă întreaga comunitate. Este o sărbătoare cu caracter funerar, cu hramuri răsunătoare, ofrande cu colaci delicioşi, jocuri cu focuri vii şi veghe rituală.
Obiceiurile de Sfântul Dumitru erau asemănătoare cu cele din preajma echinocţiului de primăvară, cum erau focurile şi roţile de foc – cu rol de purificare
Unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri care au loc în ajun de Sâmedru sunt denumite şi focurile vii. Tinerii adunau din timp grămezi de lemne şi de cetina uscată, în mijlocul cărora înfigeau un brad verde, reprezentare fitomorfă a lui Sâmedru. Focul era aprins în noaptea ce premergea sărbătorii şi era întreţinut cu lemne uscate, paie şi resturile rămase de la meliţatul cânepii.
Considerat patronul păstorilor, Sâmedru aduce în repertoriul superstiţiilor un obicei străvechi pe care ciobanii din zona Moldovei îl mai practică şi astăzi. Pentru a afla cum va fi iarnă, păstorii îşi aşează cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarnă, este urmăritul mersului oilor în dimineaţa sărbătorii Sfântului Dumitru astfel: dacă dimineaţă se va trezi întâi o oaie albă şi va merge înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră şi se va îndrepta spre nord, iarna va fi uşoară.
Tradiţia populară aminteşte că de cade multă frunză în octombrie, anul următor va fi rodnic. Bătrânii au şi superstiţii legate de această sărbătoare. Se spune că în cazul în care frunzele arborilor cad târziu, toamna va fi lungă, iarnă grea şi anul bogat în omizi.
În credinţa rurală cum e ziua de Sâmedru, aşa va fi toată iarna. Dacă la Sâmedru e vremea aspră, va fi iarnă grea, iar de va fi vremea bună, toamna va fi lungă şi frumoasă iar dacă în noaptea Sfântului Dumitru e lună plină şi cerul e senin, iarna va fi bună, iar dacă e lună plină şi cerul e acoperit de nori, dacă plouă sau ninge, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele iar dacă în această seară e lună nouă, iarna se începe curând şi se termină repede, iar dacă e lună plină, iarna se începe curând şi se termină târziu.
O altă credinţă populară din străbuni spune că dacă în ziua de Sf. Dumitru tună, iarnă care vine va fi uşoară. Oamenii de la sat sunt atenţi să vadă şi dacă şoarecii câmpului se îndreaptă către sate, pentru că aşa ştiu că iarna este aproape. Un alt semn care le atrage atenţia oamenilor că vom avea o iarnă grea este dacă nucii şi gutuii dau rod bogat.
În această zi se spune că păcurarii şi ciobanii, cu clopurile frumos împodobite cu flori de munte, sunt primiţi sărbătoreşte de întreaga comunitate şi poate începe petrecerea. Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri de 3 ani pentru ca aceasta să crească frumoasă.
Se mai spune, în tradiţia românească, că cei care vor păzi cu sfinţenie această sărbătoarea de Sfânt Dumitru, nu vor semăna usturoi şi nu vor folosi pieptenul, vor fi feriţi de boli, lupi sau lovituri.
În mitologia populară, sărbătoarea Sfântului Dimitrie marchează sfârşitul verii pastorale, fiind numită şi Ziua Soroacelor, pentru că în această zi se rezolvau şi se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere, se strică stânele şi alte înţelegeri încheiate cu şase luni în urmă, de Sângiorz (Sfântul Gheorghe, 23 aprilie) când se tocmesc slugile pentru diverse treburi. De unde şi zicerea ca „la Sângiorz se încaieră câinii iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”. Sf. Dumitru, împreună cu Sf. Gheorghe, împarte Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice, vara constituind-o perioada între datele celebrării celor doi sfinţi, având ca miez al timpului ziua Sf. Ilie.
Un sincer „LA MULŢI ANI!” tuturor celor ce-şi serbează ziua onomastică cu numele de Dumitru şi derivatelor sale.