Moș Nicolae. Ce trebuie să faci în seara din ajunul Sfântului Nicolae pentru a avea noroc tot anul!

Sărbătoarea Sfântului Nicolae reprezintă începutul sărbătorilor de iarnă, prima din seria de zilele de sărbătoare așteptate cu nerăbdare și cu bucurie, atât de copii, cât și de cei mari.
Tradiiții și obiceiuri
De Sfântul Nicolae se aduc în casă crengi de pomi fructiferi şi se pun în apă, lângă icoane, ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguţe vor înflori până când anul se sfârşeşte, anul care vine va fi unul roditor Nuiaua este, de asemenea, şi o ameninţare pentru copiii care nu au fost cuminţi peste an.
Povestea lui MOŞ NICOLAE
În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii au ghetuţe lustruite, deoarece Moş Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri de au fost cuminti. Lui Moş Nicolae îi este de ajuns o privire pe geam ca să vadă cine a fost cuminte. Moş Nicolae apare pe un cal alb, ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfani şi văduve, salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război. În credinta populară, Sfântul Nicolae mai este cunoscut si sub numele de San-Nicoara. Se spune că el estre cel care păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara caldura si fara lumina.
Tradiiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae
În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc in casa cregunte de pomi fructiferi pe care le pastreaza in apa langa icoane ca sa infloreasca pana de Anul Nou. Iar daca aceste crengute vor inflori pana cand anul se sfarseste, anul care vine va fi unul foarte roditor si plin de satisfactii.
În alte regiuni fetele se aduna in ajunul sarbatorii pentru a face placinte, iar seara, la ora noua fix, flacaii navalesc peste ele si petrecerea incepe.
În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia vor face repetitiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou. În popor se crede că de Sfântul Nicolae incepe in adevaratul sens al cuvantului iarna. In aceasta zi Mosul isi scurtura barba sura si incepe sa ninga. Iar daca nu ninge inseamna ca Sfantul Nicolae a intinerit.
Când vine Moș Nicolae
În fiecare an, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii stiu ca trebuie ca ghetulele sau cizmulitele lor sa fie lustruite, deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei sa le aduca daruri celor cuminti. Copiii neascultatori primesc o nuielusa, menita sa ii atentioneze si sa le aduca aminte ca trebuie sa asculte de parintii si bunicii lor. Pentru Mos Nicolae este suficient sa se uite prin ferestre pentru a-si da seama daca un copil a fost cuminte sau rau.
Conform tradiției populare, în nopțile sfinte de sărbători, când cerurile se deschid, se spune că preț de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Lasă un comentariu