Vezi pe cineva că a greşit, să-ţi fie milă de el și să spui: „Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…” şi să nu judeci pe nimeni. Şi să-i vezi pe toţi deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun şi altul mai puţin bun. Să nu osândeşti pe nimeni. Să-i ai pe toţi mai buni decât tine. Şi nu mai purta grijă de ce fac alţii; ia seama la ce faci frăţia ta.
Osândirea aproapelui este izvorul pierzării
Mare păcat este osândirea aproapelui! Nu urăște Dumnezeu altceva mai mult și nici nu este altpăcat mai rău decât osândirea, întru care răutate nu cade cineva decât numai din nebăgarea de seamă acelor mici, cum am zis mai sus.
Și alt nimic nu ațâță atâta mânia lui Dumnezeu și nici nu despoaie pe om de darul lui Dumnezeu ca să cază în părăsire decât grăirea și osândirea aproapelui. Să știți și aceasta că: alta este a cleveti, alta a osândi și alta a defăima.
A cleveti este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau s-a mâniat sau a curvit sau altceva asemenea a făcut. Acesta a grăit rău împotriva aproapelui, adică a vestit păcatul aceluia cu patimă. Iar a osândi este când cineva zice că cutare este mincinos sau bețiv sau curvar.
Unul ca acesta a osândit toată starea sufletului aceluia și a hotărât pentru toată viața lui că într-acest chip este, încredințat că este așa. Și greu lucru este! Că alta este a zice că s-a mâniat și alta că este mânios și a hotărî, precum am zis, asupra întregii lui vieți. Iar osânda este cu atât mai grea decât tot păcatul, cu cât însuși Hristos zice: Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci să cauți să scoți și gunoiul din ochiul fratelui tău.