Fericirea nu e a celor ce AU, ci a celor ce IAU ce e mai bun din viață

Zâmbetul, acest suport emoțional, pe care îl găsim tot mai rar, are darurile sale și poate face minuni în orice timpuri; înmuind inimi, potolind întristări, aducând speranțe. Oamenii nu mai zâmbesc; au uitat, nu mai pot, nu mai vor, nu mai știu… Sufletele pesimiste ucid zâmbetele, poate de durere că nu le pot oferi. Zâmbete de iarnă, înghețate de griji și reci, zâmbete de toamnă, triste și forțate, zâmbete de primăvară, pline de viață și vii, zâmbete grăbite sau mărunte, toate ne pictează viața.
Omul e creat să se bucure, să fie vesel, luminos. Acesta este propriu creștinului, să fie cu chipul senin pentru că știe și crede ceva ce alții nu știu sau nu cred și anume că Hristos a înviat și prin învierea Lui ne-a dăruit și nouă Învierea. Jertfa de pe Cruce a șters păcatul strămoșilor noștri și ne-a adus nouă posibilitatea mântuirii, nădejdea că putem fi iarăși în Brațele Părintești pe care le-am părăsit odată… Dacă în Vechiul Testament omenirea era tristă, în Noul Testament avem Bucuria care nu se va lua de la noi, avem pe Hristos Mântuitorul. Aș îndrăzni să afirm că un creștin veșnic trist nu e un creștin autentic cu flacăra credinței stinsă.
Fericirea nu depinde de context, ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viață, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuză să vadă că păharul e pe jumătate gol, sau că poate trei sferturi din el s-a scurs sau, în cazuri cu adevărat nefericite mare are doar stropi amărâți de bine în el. Ferice de cei ce privesc paharul din „perspectiva cerului”, adică de sus, de unde pare veșnic plin și nu din lateral unde orice picătură în lipsă e observată cu ușurință.

Râzând, fiind mai senini, mai optimiști în fața greutăților zilnice, aducem soarele în viața noastră… Un zâmbet curat are frumusețea lui precumno floare, cântă armonii inimii, o învață să pășească mai ușor pe pietre, ori să zboare. Zâmbind alungăm umbrele din viața noastră ce pot menține stări apăsătoare. Un dicton spunea că zâmbetul durează o clipă, însă amintirea lui dăinuie o viață întreagă…

Așadar, astăzi ați zâmbit?

Ieromonah Hrisostom Filipescu; Puține cuvinte, multă iubire; EDITURA PIM; Iași, 2013; pag. 86-90

 

10%
Deodorant natural cu citronella
Deodorant natural cu citronella Deodorante
Un deodorant care oferă prospețime, datorită uleiului esențial de citronella, care este antiseptic și antifungic. Deodorantul natural bioPaltin nu oprește procesul fiziologic de transpirație și nu…
22,50 RON 25,00 RON valabil pana la 27 dec.
Adauga in cos
10%
Deodorant cu extract de hamamelis, aloe si salvie, 50 ml – Manastirea Ormylia – Grecia
Deodorant cu extract de hamamelis, aloe si salvie, 50 ml – Manastirea Ormylia – Grecia Cosmetice
Deodorant cu ingrediente 100% naturale , contine substanțe naturale care previn mirosurile neplăcute fără a împiedica transpirația naturală, protejând în același timp flora pielii în zona axilei. …
44,10 RON 49,00 RON valabil pana la 27 dec.
Adauga in cos
Bitter Complex 250 ml, Atelier Dragomirna
Bitter Complex 250 ml, Atelier Dragomirna Suplimente
Acest produs a fost conceput pentru a avea o actiune terapeutica mai mare, avand in compozitia sa o veritabila colectie de ierburi tamaduitoare. Bitterul este un extract natural hidroalcoolic,…
48,00 RON
Adauga in cos

 

Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps.
Capsule Nera Plant BIO Laxo-complex, 90 cps. Capsule
Cum acţionează? Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară. Pentru ce se recomandă? Constipaţie Colici și spasme abdominale …
59,00 RON
Adauga in cos
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule
Capsule Nera Plant BIO Imuno-complex, 90 capsule Capsule
Tonic general. Cum acţionează? Vitalizează şi remineralizează. Ajută la menţinerea capacităţii de autoapărare a organismului, întârziind procesele degenerative la nivel celular…
59,00 RON
Adauga in cos
9%
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE
CHLORELLA BIO 150 COMPRIMATE Capsule
BIO CHLORELLA 150 COMPRIMATE 100% pură Algele Chlorella cresc în condiții naturale alimentate de surse naturale proaspete și pure. Ingrediente: pulbere din microalge…
34,67 RON 38,52 RON valabil pana la 31 dec.
Adauga in cos
10%
Lotiune antiacneica, 250ml
Lotiune antiacneica, 250ml Lotiuni
Loțiunea antiacneică, din ingrediente naturale, are efect astringent, tonifiant și purificator, îndepartează impuritățile și celulele moarte, redând tenului aspectul plăcut. Compoziție: …
40,50 RON 45,00 RON valabil pana la 27 dec.
Adauga in cos

Viewed using Just Read

Report an error

Lasă un comentariu