Atunci când te copleșesc problemele, citeşte această pildă minunată intitulată „Lecțiile sufletelor”

Sufletele stăteau la o masă mare şi îşi alegeau următoarea lecţie. Şi iată că s-a ridicat un suflet puternic şi curajos El a zis:
– Da data asta mă duc pe Pământ pentru a învăţa să iert. Cine îmi vine în ajutor?
Sufletele au început să vorbească în cor. Deşi cu frică în voce, ele se adresau cu mult respect.
– Aceasta e una dintre cele mai serioase lecţii! Chiar şi o viaţă poate să nu îţi ajungă, iar suferinţa ta va fi imensă. Te compătimim, vom face tot posibilul să te ajutăm.
Unul dintre suflete a zis:
– Eu sunt pregătit să merg cu tine pe Pământ pentru a-ţi fi de ajutor. Îţi voi fi soţ, în viaţa noastră de familie vor fi mii de probleme. Atunci vom învăţa să ne iert[m reciproc.
Alt suflet a spus:
– Eu îţi voi fi mamă ori tată. Îţi voi crea o copilărie grea, apoi îţi voi pune piedici în viaţă, iar tu vei învăţa să mă ierţi.
Al treilea suflet se ridică în picioare:
– Eu îţi voi fi şef. Niciodată nu te voi aprecia la adevărata valoare şi mă voi purta urât, iar tu vei învăţa să mă ierţi.
Astfel, sufletele îşi propuneau ajutorul în marea lecţie a iertării.
Şi iată că fiecare dintre ele şi-a ales câte un rol şi au mers pe Pământ.
Dar sufletele au o trăsătură deosebită: atunci când se nasc, memoria lor dispare. Şi doar puţini dintre noi realizează că anumiţi oameni vin în viaţa noastră într-un anumit moment pentru o lecţie importantă.

 

Lasă un comentariu