Nivelurile conștiinței umane. Află ce te domină în viață și unde ești în momentul de față

NIVELURILE DISTRUCTIVE
1. Nivelul rusinii. La nivelul asta, esti dominat de nevroza. Esti timid, retras, introvertit. Devii paranoic, crezand ca toata lumea te judeca si incepi sa ai halucinatii. Cand ti-e rusine, incepi sa compensezi prin perfectionism, prin rigiditate, si incepi sa devii un extremist moral.
2. Nivelul vinovatiei. La nivelul asta, ori esti manipulat si pedepsit, ori pedepsesti manipuland. Cel mai mare lucru care te preocupa este pacatul, incepi sa actionezi din vinovatie si s-o proiectezi asupra altora.
3. Nivelul apatiei. La nivelul asta domina disperarea, lipsa sperantei. Viata pare fara rost, viitorul pare fara rost. Traiesti intr-o stare generala de neajutorare. Esti dependent de ceilalti iar altii te percep ca pe o povara de care trebuie sa aiba grija.
4. Nivelul doliului. La nivelul asta, traiesti predominant intr-o continua melancolie, fiind trist pentru ce ai pierdut. Incepi sa vezi tristete peste tot in jurul tau. Tristete pentru conditiile vietii, incepi sa privesti viata in sine ca fiind trista. Crezi ca nu poti inlocui ceea ce ai pierdut sau ce a simbolizat pentru tine.
5. Nivelul fricii. Aici, frica iti limiteaza cresterea ca persoana si duce la inhibitii. In acel moment, cauti lideri puternici care par ca si-au cucerit fricile si crezi ca ei vor fi cei care te vor scoate din culmile disperarii si te vor elibera din”sclavie”.
6. Nivelul dorintei. Cand esti in „dorinta”, lucrul asta te poate motiva sa participi intr-o gama larga de activitati „umane”. Insasi economia se afla la nivelul dorintei. Dorinta face sa investim efort, sa atingem obiective si sa obtinem premii. Insa dorinta este si nivelul dependentei: de alcool, de tutun, de droguri. Este nivelul acumularii si al lacomiei. De ce nu functioneaza? Pentru ca satisfacerea unei dorinte este inlocuita de alta dorinta, nesatisfacuta. La nivelul asta, ramai obsedat sa acumulezi din ce in ce mai multi bani, mai ales fara un scop final pentru ei.
7. Nivelul furiei. Dorinta duce la frustrare, iar frustrarea duce la furie. Aceasta poate duce, mai departe, la actiune distructiva sau la actiune constructiva. Furia te poate catapulta spre independenta sau te poate schimba in rau. Poate duce la ura si poate avea un efect coroziv in toate ariile vietii tale.
8. Nivelul mândriei. Nivelul la care ajungi in momentul in care ai autoritate in domeniul tau. Nivelul la care majoritatea vor sa ajunga. Mandria pare frumoasa, insa e frumoasa doar in comparatie cu nivelurile anterioare. In societate, mandria are o reputatie buna si e incurajata frecvent, insa e vulnerabila, deoarece e dependenta de conditiile exterioare. Daca acele conditii exterioare nu mai sunt implinite, te poate catapulta inapoi in cele mai de jos niveluri ale constiintei. Partile negative ale mandriei sunt aroganta si negarea lucrurilor care nu se incadreaza „in tipar”, blocand cresterea ta ca persoana.
NIVELURILE CONSTRUCTIVE
9. Nivelul curajului. De-abia acum incepi sa devii cu adevarat puternic. Incepi sa explorezi si sa experimentezi lucruri noi, si devii stimulat de lucrurile pe care le faci. In „curaj”, ai energia sa inveti lucruri noi, iar cresterea si educatia nu mai sunt lucruri asa de mari pentru tine. In „curaj”,ai capacitatea de a-ti privi frica in ochi si de a creste, in pofida faptului ca ea inca exista acolo.
10. Nivelul neutralitatii. In momentul asta, incetezi sa mai privesti lucrurile in alb sau negru. Incepi sa nu mai fii rigid in lucrurile pe care le faci, devii flexibil si incetezi sa mai judeci in general. Cand lucrurile nu iti ies asa cum vrei, nu te mai simti infrant, nu te mai simti speriat, nu te mai simti frustrat. In”neutralitate”, poti sa spui cu usurinta „daca nu obtin lucrul asta, nu e nici o problema, o sa-l obtin pe altul”. E nivelul la care nu mai esti intimidat cu usurinta. Nu incerci sa demonstrezi nimic, nu esti interesat de conflict sau competitie, nu vrei sa controlezi comportamentul altor persoane. Incepi sa detii cu adevarat stabilitate emotionala.
11. Nivelul dispozitiei. Nivelul la care vei avea parte de cea mai rapida crestere. E nivelul la care ti-ai depasit problemele din viata ta si esti dispus sa participi la tot ce inseamna VIATA. De-abia acum devii cu adevarat prietenos, succesul aparand automat. Incepi sa lucrezi pe orice tip de post e nevoie, si nu te simti inferior atunci cand te ocupi de „munca de jos”. Incepi sa fii empatic la nevoile celorlalti, sa-i ajuti pe ceilalti si sa contribui la bunastarea societatii.
12. Nivelul acceptarii. In „acceptare”, incetezi sa mai obtii bucurie din lucrurile exterioare tie. Nimic din ceea ce exista in afara persoanei tale nu are capacitatea sa te faca cu adevarat fericit. Iubirea nu mai e oferita sau luata inapoi de catre altcineva, ci este generata din interior. Devii activ in viata, fara sa ai vreo intentie ascunsa. Nu mai esti interesat doar sa determini „ce e bine” si „ce e rau”, ci esti dedicat sa rezolvi problemele reale pe care le au restul oamenilor. Muncile grele nu te mai sperie, ba chiar iti creeaza placere. Incetezi sa mai discriminezi si sa fii intolerant. Obiectivele pe termen lung devin prioritare in fata celor pe termen scurt.
13. Nivelul ratiunii. Este nivelul stiintei, al medicinei. Este nivelul laureatilor premiilor Nobel. Insa ratiunea, ca lucru intrinsec, nu constituie un ghid spre adevar. Ratiunea este cel mai eficient lucru intr-o lume tehnologica, insa, in acelasi timp, reprezinta un blocaj major in a obtine niveluri superioare de constiinta.
14. Nivelul iubirii. In general, dragostea, in societate, reprezinta o combinatie ale urmatoarelor elemente: atractie fizica, posesivitate, control, dependenta, eroticism si noutate. La baza, toate lucrurile astea ascund defapt sentimentul de furie si dependenta pentru persoana sau lucrul pe care-l iubesti. Dragostea adevarata este dragostea neconditionata, neschimbatoare, permanenta. Nu fluctueaza, deoarece nu este influentata de nici un factor extern. Dragostea adevarata e un mod de a interactiona cu lumea: iertand, ingrijind si suportand. Acesta e nivelul adevaratei fericiri.
15. Nivelul bucuriei. Este nivelul vindecarii, nivelul compasiunii si al spiritualitatii. Nivelul la care ai o atitudine pozitiva in fata oricaror necazuri din viata ta, oricat de grave ar fi ele.
16. Nivelul pacii. Nivelul la care totul este viu si radiaza energie. Nivelul marilor invatatori spirituali ai istoriei. Este nivelul la care religia formala este inlocuita de spiritualitate pura, facand-o astfel inutila.
17. Nivelul iluminarii. Cel mai inalt nivel al constiintei umane, unde umanitatea se amesteca cu divinitatea. Extrem de rar. Chiar si numai a te gandi la persoane de la nivelul acesta iti poate ridica constiinta. Este identificarea sinelui cu intreg universul, reprezentat prin transcendenta ego-ului. Totul din mediul tau va avea un efect aspupra nivelului de constiinta. TV-ul. Filmele. Cartile. Paginile de internet. Oamenii. Locurile. Obiectele. Mancarea.
Daca esti la nivelul ratiunii a te uita la stirile de la TV (care sunt predominant la nivelul fricii si al dorintei) iti va cobora temporar constiinta.
Daca esti la nivelul de vina, stirile TV de fapt iti vor ridica nivelul. Sa urci chiar si un singur nivel poate fi extrem de dificil; marea majoritate a oamenilor nu reusesc sa faca asta intr-o viata intreaga. O schimbare de doar un nivel poate sa schimbe totul in viata ta. De aceasta este putin probabil ca persoanele sub nivelul curajului sa progresese fara ajutor extern. Curajul este necesar ca sa lucrezi constient; se reduce la a-ti pune realitatea la bataie intr-un pariu pentru sansa de a deveni mult mai constient, mai pregatit. Dar cand ajungi la acel urmator nivel, iti dai seama clar ca a fost un pariu bun.
De exemplu, cand ajungi la nivelul curajului, toate fricile tale vechi si falsa mandrie iti vor parea caraghioase acum. Cand ajungi la nivelul acceptarii (fixarii si atingerii de tinte), te vei uita inapoi la nivelul de binevointa si te vei vedea ca un soarece intr-o roata – erai un alergator bun, dar nu alesesei o directie. Cred ca cel mai important lucru pe care noi ca fiinte umane il putem face este sa ne ridicam nivelul individual al constiintei. Cand facem aceasta, noi raspandim nivele mai ridicate de constiinta celor din jurul nostru. Imaginati-va ce lume incredibila ar fii daca am reusi sa aducem pe toata lumea la nivelul ce acceptare. Confrom lui Hawkins 85% din oamenii de pe pamant traiesc sub nivelul curajului. Cand experimentezi temporar nivelele superioare poti vedea unde trebuie sa ajungi in etapa urmatoare. Ai unul din acele momente de claritate in care intelegi ca lucrurile trebuie sa se schimbe. Dar cand te scufunzi in nivelele inferioare aceea amintire devine incetosata. Priveste aceasta ierarhie cu mintea deschisa si vezi daca-ti ofera idei noi care te pot ajuta sa faci urmatorul salt in viata ta. Nici un nivel nu e mai corect sau mai gresit decat celelalte. Incearca sa nu-ti lasi ego-ul umflat de ideea ca esti la un anumit nivel, decat desigur daca esti momentan la nivelul mandriei.

Lasă un comentariu