Nedreptatea și răutatea nu ocolesc pe nimeni. Cum faci față acestora fără să suferi?

Nedreptatea și suferința fac parte din viața tuturor. Oricât ne-am dori ca viața să fie dreaptă, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Oricât ne-am dori sau ne-am aștepta ca ceilalți să se comporte după codul nostru moral, după principiile noastre, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.
Dacă noi „respectăm regulile”, facem ceea ce considerăm că este corect, suntem niște „oameni buni”, integri sau verticali este o așteptare mai degrabă nerealistă să credem că și ceilalți se vor comporta la fel.
Nu putem controla ceea ce fac alți oameni și, de asemenea, uneori viața ne pune în situații dificile – pierderea unei persoane apropiate, abuzurile suferite în copilărie, nedreptățile pe care le putem suferi la locul de muncă, discriminarea, toate acestea pot trezi în noi puternice sentimente de furie, tristețe sau disperare. În astfel de cazuri este important să înțelegem dacă putem sau nu să facem ceva, dacă putem sau nu să îndreptăm o nedreptate, iar dacă nu, să ne alegem cu atenție atitudinea noastră.
Nu putem schimba faptul că o persoană apropiată nu mai este printre noi, nu putem schimba faptul că am fost abuzați în copilărie, dar putem să ne schimbăm felul în care percepem aceste întâmplări. Când simțim că am fost nedreptățiți și constatăm că nu putem îndrepta lucrurile, ne putem pierde foarte ușor în furie, în resentimente, putem ajunge să ne pierdem încrederea în noi, să devenim niște victime neputincioase care retrăiesc la infinit în mintea lor nedreptățile suferite.
Cu cât ne gândim mai mult la asta și cu cât întoarcem pe toate părțile ceea ce s-a întâmplat, cu atât devenim mai supărați pe noi înșine, pe ceilalți sau pe viață. Cu cât ne întrebăm mai mult „de ce?”, cu atât ne pierdem din puterea personală.
Nu ne ajută la nimic să ne gândim „de ce?” – „de ce am pățit tocmai eu asta?”, „de ce s-a întâmplat așa?” sau „cu ce am greșit de am meritat asta?”. Gândind astfel, ne transformăm singuri în niște victime și ne întărim neputința.
Ceea ce ne poate ajuta este întrebarea „cum?” – „cum pot depăși acest lucru?”, „cum mă pot elibera de aceste sentimente negative?”, „cum pot să fiu bine?”.

Lasă un comentariu