Adesea mă întreb în ce lume trăim. Oamenii au devenit extrem de răi, au devenit extrem de egoişti, nu le mai pasă de semenii lor, iar tot ceea ce îi interesează e starea lor de bine. Paradoxal este că în ziua de astăzi, “omul” se simte bine când îl vede pe celălalt la pământ. Îi citeşti satisfacţia şi împlinirea pe faţă.
În ziua de astăzi răutatea oamenilor se exprimă prin indiferenţa prietenilor atunci când eşti afectat de o situaţie, când nu primeşti ajutor dacă ai vreo problemă ci mai degrabă un şut …. Majoritatea indivizilor fac tot posibilul să nu te vadă mai sus decât ei şi cum se iveşte o ocazie încearcă să te lovească şi culmea de cele mai multe ori chiar reuşesc. Iar când nu le iese pasenţa intervine o altă boală specifică lui homo sapiens, invidia.
Oamenii au devenit mai răi ca niciodată. Te loveşti la tot pasul de perversitate şi invidie. A devenit aproape o normalitate ca un om pe care l-ai ajutat, l-ai ridicat de la pământ, să-ţi reproşeze implicarea, devenindu-ţi peste noapte inamic.
Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, dar cei care “beneficiază” de aceasta consideră că sunt importanţi şi puternici negândind nicio secundă că raul din ei îi macină şi îi ucide secundă cu secundă, devenind şi mai slabi, capabili doar să urască. Un om ajuns în acest stadiu nu mai este capabil să preţuiască o prietenie adevărată, te consideră prieten doar atât timp cât îi poţi aduce un avantaj, iar când avantajul nu mai există “prietenul” începe să-şi arate adevărata faţă.
Omul inteligent, omul care ştie că toate faptele sunt determinate de anumite cauze, nu poate fi rău. El va găsi mereu o scuză pentru greşeală şi va căuta s-o îndrepte ca om, nu ca fiară. De aceea, bunătatea adâncă şi nemărginită, caldă şi îmbrăţişătoare e supremul bun la care a putut ajunge până acum omenirea.”.
Concluzia vă aparţine!