“Era frumoasă, dar nu ca femeile acelea din reviste. Era frumoasă pentru puterea de a face pe cei din jur să zâmbescă, chiar dacă ea era tristă. Era frumoasă în adâncul sufletului ei…”

“Era frumoasă, dar nu ca femeile acelea din reviste. Era frumoasă pentru felul cum gândea. Era frumoasă pentru strălucirea din ochii ei atunci când vorbea despre ceva sau cineva pe care îl iubea. Era frumoasă pentru puterea de a face pe cei din jur să zâmbescă, chiar dacă ea era tristă. Nu, nu era frumoasă pentru ceva temporar, precum aspectul fizic. Era frumoasă în adâncul sufletului ei…”
Sunt oameni care au pe chip o lumina. De parca Dumnezeu s-ar fi coborat in sufletele lor, iar lumina aceea impalpabila, imateriala, n-ar mai putea fi pusa sub obroc. Ochii lor sunt calzi, fara acea incrancenare pe care o ghicesti in privirea celor mai multi. Vorba e domoala, lipsita de patos, ei nu vor sa convinga cu orice pret. Stiu ca fiecare din noi putem sa vedem lucrurile diferit. Ei nu vor sa impuna sau sa se impuna.
Sunt umili, tacuti, gata sa ofere mereu ceva din ei insisi celorlalti – o particica din sufletul lor, o mana de ajutor celor ce au nevoie. Sau pur si simplu o privire blanda, o strangere de mana, un cuvant de incurajare. Sunt fericiti ca exista si ca sunt parte din aceasta lume, pe care o vad ca pe o incununare a creatiei divine. Ei sunt “facatori de pace”- cearta, conflictul nu au loc in interiorul si in exteriorul lor.
Sunt oameni care aduc in sufletele celorlalti lumina. Ei nu sunt o categorie sociala aparte. Exista peste tot, nestiuti, neobservati. Ii recunosti dupa “dâra” pe care o lasa in urma.
Frumusetea vine din interior. Daca vom reusi sa “acumulam” in noi mai multa “bogatie” de suflet, mai multa bucurie, mai multa pace, ea se va extinde si in exteriorul nostru. Si lumea intreaga va deveni o materializare a frumusetii divine, o clipa din infinitul dumnezeirii.
Frumusetea vine din interior…si din lucruri marunte. Atat de des auzim aceste vorbe incat nici nu le mai dam importanta. Uitam ca de fapt reprezinta adevarul si trebuie doar sa nu ne mai incapatanam sa ne impotrivim.

 

 

Lasă un comentariu