Din întreaga floră românească, cel mai cunoscut simbol al primăverii este ghiocelul. El ar fi fost un bărbat rămas văduv cu opt copii. Recăsătorindu-se, copiii săi, patru băieți și patru fete, au fost alungați de mama vitregă. Necăjiți, aceștia se metamorfozează în opt specii diferite de flori. Tatăl i-a căutat ce i-a căutat și neaflând nimic de soarta lor, se transformă și el în floarea numită ghiocel.
O altă legendă se referă la culoarea albă a florilor de ghiocei. „Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe Pământ, iarbă, buruieni și flori, le-a împodobit cu culori frumoase. Când a făcut zăpada, i-a zis:
«- Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place».
Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
«- Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!» Iarba a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă.
Niciuna nu asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâtă ajunge în dreptul ghiocelului căruia îi spune și lui necazul:
«- Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!»
Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
«- Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine».
Zăpada primi cu mulțumire darul ghiocelului. De atunci ea poartă veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară, de cum începe să se arate primăvara.”
