Controlează cu toată puterea minții gândurile, afirmațiile și situațiile negative și vei vedea cum viața ți se va schimba în bine

Desi se crede ca mintea este un analizator al gandurilor, de fapt, aceasta este un emitator al acestora, astfel incat, calitatea vietii noastre si, implicit, starea de sanatate, depind de gandurile si trairile noastre. Desi majoritatea dintre noi nu suntem capabili sa ne fixam mintea , mult timp, pe o idee, pe care apoi sa o transpunem in realitate, putem cel putin sa evitam afirmatiile negative, afirmatii pe care in mod inconstient, le scoatem pe gura in fiecare clipa.
Mai jos am facut o lista a celor mai importante afirmatii negative, sau situatii, pe care trebuie sa le excludem din comportamentul, mintea si vocabularul nostru.
1. NU POT
– Evitati sa spuneti nu pot. In final, veti sfarsi prin a atrage in aura voastra energiile negative care va vor impiedica sa actionati.
2. SARACA/SARACUL DE TINE
– Atunci cand cineva ni se plange privind o problema personala, obisnuim sa compatimim acea persoana dand aceasta replica, crezand ca facem bine, ca o putem ajuta, consola. Dimpotriva, nu facem decat sa atragem spre acea persoana saracia si neputinta. Cam la fel se intampla si aunci cand voi insiva sunteti apostrofati cu aceasta replica. Ca atare: interziceti categoric altora sa va compatimeasca folosind aceasta expresie.
3. MI-E MILA DE TINE
– Atunci cand spuneti ca va este mila de cineva, automat vi se deschide chakra inimii, care in mod involuntar va ceda din energie, dar va prelua si negativitatea persoanei compatimite. Si nici sa nu permiteti altora sa vi se adreseze cu expresia de mai sus. In afara de Ego-ul vostru care se va simti „gadilat”, alte beneficii nu veti avea. Dimpotriva! Psihic veti deveni mai slab, mai vulnerabil, lasandu-va la „mila” altora, iar energia voastra va deveni „vegetativa” in loc sa fie activa.
4. EVITATI SA VA IMPLICATI EMOTIONAL IN PROBLEMELE ALTORA
– Persoanele hipersensibile sau instabile emotional, ar face bine sa comute telecomanda pe alt post de televiziune atunci cand se transmit stiri cu impact emotional. Iar atunci cand o alta persoana va povesteste o intamplare trista/tragica, sau va vorbeste despre propriile neajunsuri, evitati sa va implicati emotional daca nu vreti sa preluati o parte din grijile si durerile aflate si care vor patrunde in subconsientul vostru fara sa va dati seama, dar si in aura voastra energetica.
5. NU ANTICIPATI NICIODATA REZULATUL NEGATIV AL UNEI ACTIUNI
– Deseori, cand avem cate o problema de rezolvat, obisnuim sa anticipam rezultatul negativ prin ganduri sau expresii precum: NU O SA REUSESC, ESTE IMPOSIBIL SA OBTIN…,NU O SA VREA/ACCEPTE, etc. Odata emanate aceste ganduri veti crea un „zid” energetic negativ intre voi si persoana sau situatia respectiva si, in final, chiar veti esua…
6. INCETATI CU SUPERSTITIILE
– Multi dintre noi dau crezare unor superstitii precum: daca te intorci din drum nu-ti va merge bine, daca iti apare in cale o pisica-in special neagra-vei avea ghinion, daca pleci la drum intr-o zi de 13 (mai ales daca aceasta cade intr-o zi de vineri) veti intampina obstacole sau esecuri, precum si credinta ca in ziua de marti sunt trei ceasuri rele.
7. IGNORATI APRECIERILE NEGATIVE LA ADRESA VOASTRA
– Cei din jurul nostru, din rautate, invidie, gelozie sau inconstienta, obisnuiesc sa ne jigneasca in mod direct cu expresii precum:” esti urat/a”, „esti prost”, „esti incapabil”, nu esti bun de nimic”. Repetarea constanta a acestor expresii total negative sunt preluate de subconstient si, in final, veti crede ca sunteti exact asa cum vi se spune, adica urat, prost, incapabil.
8. EVITATI SA VA PLANGETI
– Atunci cand avem diverse probleme de ordin material, sentimental, profesional, de sanatate, sufleteasca, relationala, etc-obisnuim sa ne plangem de mila sau altora, crezand ca prin aceasta ne vom elibera de durere si de energiile negative acumulate.
9. EVITATI ASOCIEREA CU PERSOANE NEGATIVISTE
– Se spune ca extremele se atrag. Este adevarat, dar nu si in cazul in care trebuie sa pornesti la drum/intr-o actiune sau asociere, cu o persoana negativista, prapastioasa. Daca se intampla sa aveti alaturi in viata de zi cu zi sau in afaceri o asemenea persoana, va voi invata o mica smecherie. Ea se numeste MANIPULARE…insa una in sens si cu final pozitiv. Daca traiti alaturi de o persoana negativista, in timp ce aceasta doarme profund…adica pe la orele 2:00-3:00 din noapte, mergeti langa patul sau si rostiti cu voce tare cateva „formule magice” pozitive.
10. NU VA EXPUNETI PLANURILE PANA CAND NU LE REALIZATI
In momentul in care veti vorbi si altora despre planul/dorinta voastra, automat, energia voastra psihica interfereaza cu energia persoanei sau persoanelor carora le veti vorbi despre micul vostru secret, iar aceasta interferenta va avea ca rezultat niste energii amestecate/incompatibile, de slaba calitate, ceea ce va conduce la esec. Acelasi plan expus prietenilor/cunostiintelor are acelasi rezultat. Unii se vor bucura sincer, altii se vor indoi de reusita voastra, iar cei din urma va vor invidia in sinea lor.
Rezultatul va fi acelasi. Asa ca..procedati precum gaina…”clociti” in liniste planul/dorinta voastra, si expuneti-le doar atunci cand ele s-au concretizat, cand au capatat forma.
11. EVITATI SA SPUNETI „ITI TIN PUMNII STRANSI”
– Nu stiu de ce romanii au nesanatosul obicei ca atunci cand trebuie sa sustina pe cineva, dau replica” am sa-ti tin pumnii stransi”!? Aceasta replica si uneori concretizata in actiune, trebuie eliminata din start, pentru ca, a tine pumnii cuiva, inseamna a-i bloca energiile fizice si psihice, energii care se interfereaza cu starea emotionala a sustinatorului..iar rezultatul nu poate fi decat negativ.

 

 

Lasă un comentariu