Berbec
Păpădia, aflată sub influenţa Soarelui, este planta protectoare a Berbecilor, la rândul lor semne de foc. Această plantă simbolizează bucuria de viaţă, voinţa puternică şi trăirea intensă. Berbecii vor suferi câteva dezamăgiri în viaţă, dar vor găsi forţa să o ia de la capăt. Din punct de vedere terapeutic, păpădia este un tonifiant general, antiinflamator, astringent şi reglator al tensiunii. Berbecii pot combate migrenele cu cicoare, şi nervozitatea, cu angelică. În caz de indigestie, le este recomandată planta de aloe. Aflată sub dominaţia Soarelui, această plantă are uz medical universal şi acţionează cel mai bine atunci când Luna tranzitează zodia Leului, Săgetătorului sau a Berbecului.
Taur
Pentru Tauri, gălbenelele sunt plantele care le sunt alături la bine şi la rău. Ele cresc capacitatea de apărare a organismului, acţionează în cazul afecţiunilor biliare şi gastrice şi sunt cunoscute pentru efectele cicatrizante şi calmante la nivelul pielii. Cura cu grâu poate face minuni pentru sănătatea Taurilor. Are efecte tonice şi remineralizante şi este recomandată în perioadele în care nativii din această zodie au sistemul imunitar slăbit. Pentru vindecarea reumatismului, a spondilozelor şi artrozelor este recomandat fânul cosit în perioadele cu lună plină. Durerile dentare ale Taurilor pot fi calmate de produsele pe bază de aloe.
Gemeni
Afinele, aflate sub dominaţia planetei Mercur, sunt plantele de rezistenţă pentru cei născuţi în zodia Gemenilor. Acestea acţionează cel mai bine atunci când luna se află în tranzit prin zodia Gemenilor. Planta simbolizează nevoia de libertate a Gemenilor şi îi ajută în momentele de cumpănă. Pentru probleme de funcţionare ale aparatului circulator, nativii din această zodie pot folosi cu încredere rădăcina de hrean. Aceasta are multe efecte benefice şi îndepărtează riscul de amorţeală a membrelor. Împotriva stărilor nervoase şi a insomniei, mărarul, aflat sub influenţa planetelor Venus şi Mercur, este foarte eficient. Se beau ceaiuri din seminţe de mărar.
Rac
Pentru Raci, muşeţelul este planta protectoare şi vindecătoare. Nativii din această zodie sunt predispuşi problemelor cu stomacul, plămânii, vezica urinară şi organele genitale, iar muşeţelul le poate aduce alinarea durerilor şi protecţia de îmbolnăviri. Este o plantă aflată sub influenţa Soarelui şi cu aplicaţii terapeutice largi. Dacă tratamentul este început în perioada de trecere a Lunii prin sectorul cosmic al zodiei Leu sau Rac, puterea curativă este considerabil mai mare, ducând la vindecarea definitivă a afecţiunii. Infuzia din flori de muşeţel se bea pe stomacul gol. În caz de amenoree, adică oprirea nejustificată a menstrelor, infuzia din rădăcină de leuştean îi va ajuta pe nativii acestei zodii.
Leu
Cel mai puternic semn zodiacal este protejat de o plantă comună, dar cu virtuţi nebănuite – sunătoarea. Aceasta asigură Leilor puterea de care au nevoie şi înlătură pericolele de a cădea pradă depresiilor. Împotriva nevrozelor, nativii din această zodie pot apela cu încredere la valeriană, plantă aflată sub influenţa planetei Venus. Aceasta calmează starea de agitaţie nervoasă şi asigură sedarea sistemului nervos şi a celui cardiac. Şi pentru că se bucură de îngăduinţa astrelor, Leii mai au o plantă protectoare. Socul, aflat sub dominaţia Soarelui, alungă durerile cauzate de sciatică, pentru că are importante proprietăţi antinevralgice. Se foloseşte mai ales ca infuzie din flori de soc, adăugată în cada cu apă.
Fecioară
Fecioarele sunt guvernate de planeta Mercur şi au o preocupare înnăs-cută pentru sănătate şi starea lor de bine. Temperamentul lor uşor nervos le predispune la stări de îngrijorare nevrotice, care pot genera dureri în organism. Acestea pot fi însă uşor înlăturate cu tratamente naturiste. Principala plantă protectoare a Fecioarelor este cicoarea. Puternic mirositoare, aceasta apără nativii din această zodie de problemele de sănătate la care sunt predispuse. Afecţiunile mai grave sunt cele de la nivelul aparatului digestiv, iar în acest caz frasinul, aflat sub stăpânirea lui Saturn, este de mare ajutor. Acesta poate fi folosit şi în curele de dezintoxicare alimentară.
Balanţă
Cei născuţi în zodia Balanţei au ca plantă protectoare coada şoricelului, ale cărei puteri vindecătoare sunt foarte cunoscute. Aceasta ajută organismul să-şi regăsească armonia şi echilibrul. Pentru alungarea stării de nervozitate, Balanţelor li se recomandă levănţica, aflată sub influenţa planetei Venus. Iar pentru că majoritatea suferă de dureri de mijloc şi de probleme cu rinichii, infuziile din cozi de vişine şi de cireşe pot face adevărate minuni. Acestea au rol diuretic şi calmant, ameliorând chiar şi durerile reumatice. La rândul ei, mătasea de porumb, aflată sub influenţa Soarelui, ajută în cazul afecţiunilor biliare şi renale, stimulând eliminarea bilei în intestin, calmând şi tonifiind.
Scorpion
Cu o structură temperamentală înşelătoare, Scorpionii cad adesea pradă furiei şi pot suferi de afecţiuni pe bază nervoasă. Chiar dacă sunt expuşi problemelor legate de organele genitale sau de colon, ei sunt afectaţi doar rareori de boli cronice. Planta protectoare este coada racului, care poate fi folosită cu succes de către Scorpioni în tratarea afecţiunilor genitale, a dismenoreei, a infecţiilor şi a răcelilor. În caz de excese ce duc la intoxicaţii alimentare, sunt recomandate merele sub formă de compot. Benefic poate fi şi tratamentul cu cicoare, dacă se începe când Luna tranzitează zodia Scorpionului sau a Taurului.
Săgetător
Nativii din Săgetător se bucură de protecţia urzicii, care îi apără de problemele de circulaţie arterială, ficat, vezică biliară sau pancreas, la care sunt predispuşi. De aceea, este recomandat ca aceştia să consume urzici în toată perioada în care se găsesc. Împotriva varicelor, Săgetătorii sunt ajutaţi de usturoi (aflat sub influenţa lui Marte), iar împotriva sciaticii, de soc. Florile de soc au proprietăţi antinevralgice, antiseptice, uşor sedative şi laxative, iar perioada optimă începerii tratamentului este cea în care Luna tranzitează zodia Săgetătorului sau a Leului. Dintre fructe, banalele lămâi îi pot ajuta pe nativii din această zodie să scape de afecţiunile de ficat, dacă mănâncă zilnic o lămâie după fiecare masă principală.
Capricorn
Planta dominantă a acestei zodii este tătăneasa. Aceasta are principii calmante, emoliente şi cicatrizante. Rizomul şi rădăcinile sale sunt utilizate în tratarea ulcerului varicos, abceselor dentare, eczemelor şi contuziilor. La Capricorni, eczemele pot apărea pe fond de stres prelungit, însă, în general, au o constituţie robustă şi rezistenţă sporită la boli. Paradoxul este că tind să fie extrem de bolnăvicioşi în copilărie, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, sănătatea se fortifică. Împotriva seboreei poate fi folosit cimbrişorul, iar în caz de artrită este eficient masajul zilnic cu dovlecel zdrobit.
Vărsător
Nativii din această zodie se află sub puterea protectoare a melisei. Punctul lor vulnerabil este sistemul nervos, ceea ce determină şi apariţia tulburărilor digestive, endocrine şi a afecţiunilor cardiovasculare. Vărsătorilor le este recomandat să evite stresul şi situaţiile tensionate, deoarece pot suferi o scădere periculoasă a imunităţii. Astenia poate fi combătută cu păpădie, plantă aflată sub dominaţia Soarelui, iar valeriana este remediul ideal împotriva excitabilităţii nervoase. Rădăcina de valeriană acţionează ca sedativ nervos, calmant şi antispastic şi se ia seara, înainte de culcare.
Peşti
Pentru Peşti, pătlagina are puteri protectoare şi curative. Poate alunga atât tusea, cât şi durerile de picioare. Peştii sunt guvernaţi de planeta Neptun şi au, în general, o constituţie fizică delicată şi un sistem imunitar destul de slab. Zonele cele mai vulnerabile sunt membrele inferioare, dar pot suferi şi de spasmofilie, depresii sau de diferite afecţiuni ale sistemului nervos. În caz de insomnii, macul roşu (de câmp) îi va ajuta pe Peşti să-şi recapete somnul. Macul este o plantă aflată sub dominaţia Lunii şi are principii sedative puternice, la fel ca şi pătlagina. Se folosesc petalele de mac şi se face o infuzie din o lingură de petale uscate şi mărunţite la 200 ml apă.