Murim și lăsăm totul.
Lăsăm în urmă casele pe care le-am clădit cu trudă,
lucrurile pentru care ne-am grăbit o viață întreagă,
planurile neterminate și dorințele amânate.
Lăsăm numele, funcțiile, mândria,
toate etichetele care ne-au făcut să credem că suntem mai mult
sau mai puțin decât alții.
Luăm cu noi doar bogăția inimii.
Felul în care am iubit fără condiții,
cuvintele rostite atunci când cineva avea nevoie de ele,
tăcerile pline de înțelegere,
îmbrățișările oferite la timp.
Luăm lacrimile șterse,
iertările date chiar și atunci când a durut,
bunătatea oferită fără martori,
și iubirea care nu a cerut nimic în schimb.
La final, nu vom fi întrebați
cât am adunat,
ci cât am dăruit.
Nu ce am construit pentru noi,
ci ce am lăsat în sufletele celorlalți.
Pentru că oamenii nu-și vor aminti
ce aveai,
ci cum i-ai făcut să se simtă.
Iar aceasta este singura avere
care nu se pierde niciodată. 🌿✨
Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou.
Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce menit să fie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi.