Prefă-mi, Doamne, toate rănile în flori,
Iar lacrimile-n albe diamante.
Iar când pe cerul meu se adună nori,
C-o mână, Doamne, să-i dai la o parte.
Prefă-mi, Doamne, vorbele în rugăciune
Și clipele deșarte-n închinare.
Iar dacă am călcat pe vreun tăciune,
Să-mi pui pe-arsură, Doamne, înc-o floare.
Prefă-mi tristețea, Doamne-n bucurie,
Pustiul să-l transformi, azi, în izvoare.
În slăbiciune Tu să-mi fii tărie.
Și nu uita să-mi mai aduci o floare.
Toate florile pe care mi le dai,
Am să le strâng într-un mănunchi de vise
Și am să fac cu ele un colț de Rai,
Al binecuvântărilor promise.
