Oamenii care te iubesc sunt cei care vin oriunde după tine, acolo unde zaci însângerat, fără adresă. Sunt oamenii care-ți străpung și-ți anulează toate ideile numai ca să intre înăuntru, în interior, în tine, să facă dezastru, să facă un coșmar, dar un coșmar din care să facă parte, un coșmar în care să le aparții. Sau să-ți aparțină.
Sunt oamenii care te prind de mână și nu-ți mai dau drumul niciodată, fiindcă le rămâne tatuat pe piele parfumul tău. Oamenii care nu spun niciodată mult și nu simt niciodată puțin. Nu sunt lângă tine, dar nu sunt nicăieri, atunci când nu sunt împreună cu tine. Sunt oamenii care te lasă să trăiești, liber, te lasă să iubești, să greșești, te lasă să îi uiți, să îi minți, să-i trădezi, impasibili, implacabili, și fără de reacție. Ca și cum pe ei nu i-ar durea niciodată nimic. Ca și cum tu nu ești tot.
Sunt oamenii care te prind de mână și nu-ți mai dau drumul niciodată, fiindcă le rămâne tatuat pe piele parfumul tău. Oamenii care nu spun niciodată mult și nu simt niciodată puțin. Nu sunt lângă tine, dar nu sunt nicăieri, atunci când nu sunt împreună cu tine. Sunt oamenii care te lasă să trăiești, liber, te lasă să iubești, să greșești, te lasă să îi uiți, să îi minți, să-i trădezi, impasibili, implacabili, și fără de reacție. Ca și cum pe ei nu i-ar durea niciodată nimic. Ca și cum tu nu ești tot.
Oamenii care te iubesc sunt oamenii care pleacă să trăiască o viață pustie departe de tine. Fiindcă au curajul pe care tu l-ai insuflat, iubind, așa, apocaliptic. Se duc să-și curețe rănile ca niște gladiatori, se duc să nu îi vezi, să nu le simți privirea, să nu te ardă, să nu te doară, să nu te ucidă cu ea și cu ceea ce ar vrea să-ți facă, aproape imoral, aproape inuman, fiindcă te iubesc. Ei îți vorbesc mereu ca și cum ar minți, fiindcă nu știu să-ți fie sinceri, și nu știu altfel decât să-ți mintă cuvinte pe care vrei, poate, să le auzi.
Ei te vor trăda a două zi după o noapte de iubire, fiindcă nemurirea deja au atins-o, atunci, între așternuturi, unde tu te-ai răstignit.
Oamenii care te iubesc te vor găsi oriunde tu te vei ascunde. Și cu oricine, de mâna orișicui, ei sunt luceferi pământeni ale căror priviri însângerate de drama pe care le-o provoci, nu-ți fac rău, și nu știu să rănească. Te vor urmări prin întuneric, să nu te împiedici. Te vor contempla în baldachinuri unde te dăruiești, de pe marginea patului înalt, și ei, din ce în ce în ce mai căzuți.
Oamenii care te iubesc vor ști să se întoarcă din când în când să-ți verifice pulsul, apucând mâna firavă de alabastru și așteptând să ți-o eliberezi tu din strânsoare. Își vor dori uneori prea mult. Nu se vor clinti până nu le dai. O să doară până și surâsul.
Pe oamenii care te iubesc nu vei ști niciodată cum să-i iubești înapoi!