Copilul a venit pe această lume curat, imaculat, crud și fără niciun gând de rău. Ulterior, a fost modelat frumos sau urât de tine, ca părinte.
Tu, la rândul tău, ca și copil, ai fost modelat frumos sau urât de alții care te-au crescut.
Copilul nu este dușmanul tău!
Copilul este sânge din sângele tău, respirație din respirația ta, celulă din celula ta.
Copilul nu ți l-a trimis Dumnezeu ca o pedeapsă, copilul ți l-a trimis Dumnezeu ca o binecuvântare, ca la bătrânețe să ai un sprijin și să nu pieri singur, trist și neiubit.
Tu, ca părinte, îmbătrânești, puterile ți se duc, aripile ți se ofilesc, dar copilul încă este în putere, iar viața ta va depinde de relația pe care ți-ai construit-o cu el încă de când era mic.
Înainte să te cerți cu copilul tău, și să porți ură, chiar dușmănie, întreabă-te sincer în oglindă:
Cine este mare și cine este mic?
Eu, ca părinte, sunt mare. El, ca și copil, este mic.
Eu, ca părinte, i-am instalat butoanele. El, ca un copil mic, le-a acceptat, pentru că depindea de mine, ca adult/părinte.
Eu l-am creat. Eu i-am transmis toate stările mele, toate angoasele mele, toate fricile mele, toate tristețile mele, toate frustrările mele, toate nemulțumirile, toate bucuriile, toate împlinirile, ș.a.m.d.
El, ca și copil, doar a absorbit ca un burete. A tăcut și a înghițit, crezând că asta este normalitatea.
Copiii nu vin niciodată într-un moment nepotrivit.
Copiii vin când vrea Dumnezeu. Copiii se nasc și mor când vrea Dumnezeu.
Tu, ca părinte, simți momentul nepotrivit pentru că nu ești bine tu cu tine. Pentru că și tu, la rândul tău, ești plin de traume, răni sufletești, lipsuri, goluri, nevoi neîmplinite.
Și tu, ca părinte, ai avut o copilărie marcantă.
Dacă copilăria ta ar fi fost sănătoasă și armonioasă, la fel ar fi fost și relația ta cu copilul tău.
Dar, din părinți traumatizați, nu rezultă întotdeauna o relație reușită între copii și părinți. Pentru că tiparele se repetă!
Nu arunca vina pe nimeni. Ia-ți copilul în brațe și iubește-l așa cum știi tu, cu cuvintele tale, cât încă mai sunteți amândoi aici.
Spune-i copilului tău, fără jenă sau rușine:
- Iartă-mă că te-am încărcat cu atâtea lucruri care nu țin de responsabilitatea ta.
- Iartă-mă că m-am lăsat orbit/ă ca părinte și am aruncat asupra ta toate rănile mele.
- Iartă-mă că nu m-am trezit mai devreme, ca să repar tot acest timp pierdut în dezbinare cu tine, copilul meu – timp pe care nu-l mai putem recupera.
- Iartă-mă, copilul meu, că în loc să-ți arăt iubire, ți-am arătat suferința mea, care te-a marcat și te-a încărcat negativ.
-
Iartă-mă, copilul meu, că am fost un părinte adormit și în loc să văd în tine tot ce e mai bun și mai frumos, eu vedeam tot ce e mai rău – pentru că erau rănile mele pe care tu mi le oglindeai.
Nu există copil crescut frumos și în armonie care să se îndepărteze de părinți.
Există doar copii crescuți în dizarmonie și lipsuri emoționale, care decid să aleagă drumuri greșite.
Soluția tuturor relelor este:
- Asumarea responsabilității
- Comunicarea deschisă și sinceră
- Dorința de schimbare
Când părinții învață să-și asume responsabilitatea, și dau dovadă de respect și iubire față de copiii lor, aduc pacea atât în sufletul lor, cât și în inima copiilor lor.
Nimeni nu e vinovat de nimic, doar dăm mai departe răul moștenit.
Răul se risipește în momentul în care devenim conștienți că ceva nu este în regulă, și că acel rău are niște rădăcini adânci, din sute sau mii de generații dinaintea noastră.
El vine ca o minge, de la o generație la alta – până când unul dintre noi se trezește.
Suntem aici ca să iubim, să fim iubiți, să creștem, să evoluăm, să învățăm, să ne autocorectăm,
Să schimbăm tiparele vechi cu unele noi,
Să ne transformăm din rău în bine,
Să ne creștem vibrația, să ne educăm conștiința.
Acesta este rolul nostru pe Pământ.
Și când Dumnezeu va decide să plecăm din această viață, să plecăm împăcați cu toată lumea și evoluați pe toate planurile.