Lumânările au fost folosite din cele mai vechi timpuri în ritualurile tuturor religiilor. Cele colorate simbolizează combinarea energiei sacre a focului cu vibrația culorilor, dar și cu forța gândului pentru îndeplinirea unui scop
Iată ce semnificație au lumânările colorate și care este scopul aprinderii acestora.
Lumânările albe
Au rol de protecție al familiei, pentru echilibrul emoțional, pentru sănătate și vindecarea de boli. De asemenea, aprinderea lumânărilor albe este benefică pentru a spori creativitatea, pentru protecție în timpul călătoriilor, dar și pentru eliberarea de trecutul dureros, rezolvarea problemelor vieții sau pentru fertilitate și deschidere spirituală.
Astfel, acestea folosite la nunți sau botezuri au scopul de a lumina calea cuplului sau al copilului botezat, iar candelele albe păstrează vie memoria unei persoane.
Lumânările roșii
Au rol de protecție dar și de îndeplinire a unor dorințe legate de pasiune, dragoste, entuziasm, căsătorie, magnetism, voință, ridicarea moralului și alungarea rivalilor. Aceste lumânări aprinse sporesc succesul în dragoste și mențin iubirea. De asemenea, aprinderea unei lumânări roșii însoțită de dorința de afirmare și extindere a afacerii, succesul în carieră, dar și de dorința profitului material, vă poate ajuta la îndeplinirea dorinței.
Lumânările verzi
Aprinderea acestora vă poate ajuta la vindecare, armonie în cămin, dar și pentru prosperitate, afaceri de succes, progres financiar și pentru a avea noroc în tot ce este nou și inițiative pozitive. De asemenea, dacă urmează să dați un examen, aprindeți înainte de acesta o lumânare verde, pentru spor la învățătură și cunoaștere, dar și ca protecție împotriva atacurilor energetice negative.
Lumânările galbene
Și aceste lumânări sunt benefice dacă sunt aprinse înaintea unui examen, însoțite de o dorință, un gând pozitiv sau o rugăciune, pentru a avea noroc la acesta. Ele au rolul de a da claritate mentală, concentrare la învățare, optimism, creativitate, succes la examene. Mai au rolul de a amplifica puterea de convingere, creșterea încrederii de sine și a celor din jur în tine, dar asigură și succesul în plan sentimental.
Lumânările negre
Aprinderea acestora oferă protecție împotriva energiilor negative, pentru a fi feriți de ghinion, împotriva piedicilor și eșecurilor, pentru a avea parte de călătorii în siguranță, dar şi pentru izbândă pe plan profesional și atingerea unor scopuri, precum examenele.
Lumânările portocalii
Acestea sunt benefice pentru prosperitate, noroc, echilibru și succes. Ajută la îndeplinirea țelurilor, pentru adaptare, stimulând și conferind curaj. De asemenea, conferă optimism și atracția celor din jur și a iubirii în viața voastră. Sunt recomandate și pentru a aduce o revigorare în viața de cuplu.
Lumânările violet
Sunt pentru protecție divină, pentru a spori înțelepciunea, progresul în afaceri, evoluție, recunoașterea meritelor, putere, recompense financiare, independență, alungarea ghinionului și atragerea norocului, dar și pentru vindecare.
Lumânările albastre
Acestea se recomandă pentru momentele de relaxare, somn, armonie în casă, sănătate, vindecare și fidelitate. Pot fi benefice și pentru succesul la școală, reușite la locul de muncă și, în special, în proiectele ce țin de educație.
Lumânările aurii
Pentru faimă, noroc, succes la bani, atracție, bogăție, prosperitate și dacă vă doriți putere de convingere, aprindeți aceste lumânări, însoțite de dorința pe care o aveți.
Lumânările roz
La fel ca cele roșii și acestea au rolul de a atrage dragostea, afecțiunea, echilibrul emoțional. Dacă sunteți la începutul unei relații sau dacă doriți să mențineți dragostea și înțelegerea în cuplu sau atragerea unei noi iubiri, aprindeți lumânări de culoare roz.
Lumânările bleu
Acestea sunt destinate liniștii, fericirii, păcii, sănătății, armoniei din cămin, a răbdării a reconcilierii și bunei înțelegeri.
Lumânările bleumarin
Dacă sunteți predispuși sau suferiți de depresie, gânduri sau sentimente negative, aprindeți lumânări de culoare bleumarin.
Sursa: www.acvaria.com