Nu este niciodată prea târziu să-ţi îmbunătăţeşti viaţa. Observă-ţi cu atenţie gândurile, sentimentele şi acţiunile şi călăuzeşte-le cu înţelepciune, iar la sfârşitul fiecărei zile analizează-te sincer: cum ai trăit în acea zi? A fi cu adevărat viu înseamnă a căuta necontenit să-ţi îmbunătăţeşti fiinţa, spiritual, mental şi fizic. Magnetismul, atractivitatea se dezvoltă numai atunci când, zi după zi, lună de lună, an de an, depui eforturi susţinute pentru a te schimba în bine.
De asemenea, nu te lăsa doborât de problemele şi necazurile vieţii, ci foloseşte-te de acestea ca de oportunităţi care-ţi facilitează dezvoltarea. Însă, în general, când oamenii sunt asaltaţi de dificultăţi şi sunt puşi la tot felul de încercări, ei se plâng:
“De ce trebuia să ni se întâmple tocmai nouă?”
Aceasta nu este o atitudine corectă. Cel mai bine este să priveşti fiecare încercare ca pe o lopată, ca pe un târnăcop cu care poţi săpa în solul propriei conştiinţe, până când descoperi fântâna puterii spirituale ascunsă acolo. Testele şi încercările la care suntem supuşi nu au menirea de a ne distruge, ci de a ne îmboldi să scoatem la lumină puterea divină pe care o avem ca fiinţe create după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc.
Aceia care sunt laşi şi nu vor să-şi recunoască realitatea se revoltă şi în cele din urmă sucombă în faţa acestor teste, considerându-le forţe distructive de nebiruit. Este o mare nedreptate făcută potenţialului uman dacă privim în acest mod încercările şi testele cu care ne confruntăm. Atitudinea corectă este să ne folosim de fiecare necaz sau problemă ca de un impuls prin care să ne fortificăm fiinţa lăuntrică.