De traieste-a ta mamică, multumeste Celui care
I-a dat viață și putere, Dumnezeului Cel Mare…
Nu e dat oricui pe lume fericirea dată tie,
Multi o pierd si-o plâng, sărmanii, din a lor copilarie!
De trăieste-a ta mamică, ingrijeste-o cu iubire,
Ca albitul cap să-si plece spre odihna-n multumire.
Spre-a te zămisli, mamica n-a cătat la-ei durere,
Trup si suflet rupt dintr-însa, i-ai fost singura placere.
Ziua-ntâi a vietii tale, a trăit-o-n suferintă,
Grija ti-a purtat mamică totdeauna cu credintă.
Ea trait-a pentru tine si ti-a fost o pilda vie.
Tu i-ai fost candva durerea; azi, tot tu fii bucurie!
Aminteste-ti de mamica cand te legăna in soapte,
Când la patul tau de boala ea veghea si zi si noapte.
Aminteste-ti de surâsul ca de roua diminetii,
Care te trezea din vise ca să-ți dea farmecul vietii.
De trăieste-a ta mămica, caută să-i afli vrerea:
E bătrână si slăbită, tie ti-a jertfit puterea.
Să veghezi la patul mamei, să-i arăti mereu iubire,
Ca-n sfârsitul vietii sale, ea să afle multumire.
Iar de esti orfan pe lume si mămica ta-i sub glie,
Valurile vietii aprigi când asupra-ti or să vie;
Te indreaptă spre mormantul care-ascunde-a ei făptură,
Tu să-ti pleci genunchii-n rugă si să uiti de-a lumii ură!