1. De fiecare dată când vorbești prea mult despre succesul tău, universul face un pas înapoi.
Energia care trebuia să meargă spre creștere… se risipește în cuvinte.
A te lăuda e ca și cum ai tăia un fruct necopt: sucul curge, dar gustul nu există.
O femeie mi-a spus:
„Am pomenit doar o dată despre noul meu job — și o săptămână mai târziu proiectul a fost închis.”
2. Universul nu suportă dezechilibrul.
Te lauzi — și el trimite o corecție ca să egaleze lucrurile.
Te lauzi cu noua mașină? Apare „din senin” o cheltuială exact cât rata.
Te lauzi cu relația perfectă? Iese la suprafață o rană veche, să testeze cât de stabilă e perfecțiunea.
Spui „Îmi merge extraordinar”? mPrimesti o nouă provocare ca să dovedești asta.
Nu e pedeapsă. E legea echilibrului.
3. Lăudatul nu e semn de putere.
Nu ne lăudăm niciodată cu ce a devenit normal – așa cum nu ne lăudăm că ne culcăm la finalul zilei.
Când te lauzi cu ceva ce încă nu e parte din identitatea ta… rămâne așa.
Atâta timp cât strigi despre lumina ta, ea se stinge.
Când mergi liniștit mai departe, lumea singură aprinde reflectorul.
4. Mândria este o formă de foame interioară.
Când iei tot meritul doar pentru tine, blochezi fluxul prin care vine inspirația.
Energia nu iubește controlul.
Formula cea mai puternică este:
„Nu e doar de la mine — trece prin mine.”
Umilința matură este strategia supremă de creștere.
Un „Slavă Domnului”, „Bine”, sau pur și simplu tăcerea… îți păstrează coroana la dimensiunea corectă.
5. Fiecare postare lăudăroasă, fiecare „Am reușit!”, înainte ca lucrurile să se așeze complet… îți scurge energia și îți resetează progresul.
De aceea maeștrii au o regulă:
spune lumii doar ceea ce e stabil.
Până atunci — tăcere.
Cei care strigă despre victoriile lor dau energia gratis celor care îi aplaudă… și rămân goi pe dinăuntru.
Lasă lauda și începe să construiești în tăcere.
