Speranța fără fapte moare.
Un băiat de zece ani, tremurând de frig, stătea desculț la fereastra unui magazin de pantofi și, fără să clipească, își privi pantofii calzi. O doamnă a venit la el și a întrebat:
– Micul meu prieten, la ce te uiți cu un asemenea interes în spatele acestei vitrine, la ce te gândești?
– Îl rog pe Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns băiatul.
Doamna a luat copilul de mână și a intrat în magazin cu el. Ea a cerut vânzătorului să aducă șase perechi de șosete pentru copii și a întrebat dacă poate aduce un vas cu apă caldă și un prosop. Vânzătorul a adus tot ce i-a cerut doamna. A condus băiatul în spatele magazinului, și-a scos mănușile, a spălat picioarele copilului și le-a uscat cu un prosop. Apoi a adus șosetele. Doamna i-a încălțat o pereche pe picioarele copilului, apoi a probat pantofii și i-a cumpărat. A cerut să se împacheteze șosetele rămase și i le-a dat băiatului.
Mângâindu-l pe cap îi spuse:
– Acum, fără îndoială, te simți mult mai bine.
Se întoarse să plece. În acel moment, băiatul a atins mâna și, privind-o cu lacrimi în ochi, a întrebat:
– Ești soția lui Dumnezeu?