Conversația dintre doi îngeri. O pildă minunată despre cum ne influențăm destinul

Gândirea noastră ne influențează destinul. Chiar dacă nu am vrea să credem în asta, dar atunci când ne gândim la rău, răul nu va întârzia să apară, pentru că Universul ne îndeplinește dorințele și gândurile. Orice gând este un mesaj energetic trimis spre Univers.
O conversație dintre doi îngeri. Cel mai în vârstă se uită serios la cel începător.
— Raportează. Pe scurt.
— E în viață. Merge la serviciu. Speră la ceva.
— La ce?
— Greu de spus. I-am arătat de 2 ori un vis fericit, nu l-a văzut. Spune că obosește la serviciu.
— Și la serviciu cum e?
— Nimic deosebit. Conducere. Grabă. Fumat. Bârfe.
— Șefii sunt severi?
— Șefii sunt șefi peste tot. Dar se teme nu știu de ce…
— I-ai alungat fricile?
— Desigur. Încă în drum spre oficiu. Am dat din aripi deasupra capului. Am alungat până și norii. Am fost nevoit să-i dau una după ceafă, ca să vadă soarele.
— O necunoscută drăguță pe drum? Pe tocuri. Cu un parfum ademenitor?
— Sigur… I-am lovit nas în nas la intrarea în metrou.
— Și?
— Nimic. A zis „scuze” și a revenit la gândurile sale.
— După serviciu ce face?
— Magazin. Televizor. Veselă. Internet. Somn.
— I-ai stricat televizorul?
— Da. Și-a cumpărat altul.
— I-ai deconectat internetul?
— De 5 ori. A început să stea la serviciu până târziu.
–Să vedem…dar în week-end ce face?
— Doarme până la amiază. Face curățenie. Seara iese cu prietenii, discută despre nimic, bea mult. Se întoarce la miezul nopții. A doua zi suferă de mahmureală în fața televizorului sau a laptopului.
— Și ea?
— Ea locuiește în același cartier. Merg la același supermarket.
— I-ai pus să stea în aceeași coadă?
— Desigur. Și la stație.
— Le-ai verificat compatibilitatea destinelor?
— Da. Sunt compatibili. Le-am încercat pe toate. E o misiune imposibilă.
— Am înțeles. Unde e lista ta de remedii puternice?
— Iată lista. Gripă cu febră și halucinații. Luxație, fractură de os. Accident de mașină. Faliment. Incendiu. Proteste. –Criză financiară. Război civil…
— Destul. În numele iubirii, ai permisiunea de a le folosi. Numai să alegi doar una.
— Am înțeles!
Morala: observă și folosește toate oportunitățile pe care ți le oferă cel de sus, atunci îngerul tău nu va fi nevoit să recurgă la măsuri extreme.

 

Lasă un comentariu