La vârsta de 40 ani, Franz Kafka (1883-1924), care nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii, se plimba prin parc în Berlin când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că își pierduse păpușa preferată. Ea și Kafka au căutat păpușa însă fără succes. Kafka i-a spus să se întâlnească în ziua următoare cu el și se vor întoarce să o caute.
A doua zi, când încă nu găsiseră păpușa, Kafka i-a dat fetiței o scrisoare scrisă de păpușă în care îi zicea: „Te rog să nu plângi. Am plecat într-o călătorie pentru a vedea lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele”.
Astfel a început o poveste care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.
În timpul întâlnirilor lor, Kafka îi citea scrisorile păpușii, atent compuse cu aventuri și conversații pe care fetița le-a găsit adorabile. În cele din urmă, Kafka i-a adus înapoi păpușa (a cumpărat una) care se întorsese la Berlin.
„Nu seamănă deloc cu păpușa mea”, a spus fetița.
Kafka i-a înmânat o altă scrisoare în care păpușa a scris: „Călătoriile m-au schimbat”.
Un an mai târziu Kafka a murit.
După mulți ani, fetița – adultă acum – a găsit o scrisoare înăuntrul păpușii. În scrisoarea scurtă, semnată de Kafka, era scris:
„𝑻𝒐𝒕 𝒄𝒆 𝒊𝒖𝒃𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒔𝒆 𝒗𝒂 𝒑𝒊𝒆𝒓𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒃𝒂𝒃𝒊𝒍, 𝒅𝒂𝒓 𝒑𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒖𝒓𝒎𝒂̆ 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒔𝒆 𝒗𝒂 𝒊̂𝒏𝒕𝒐𝒂𝒓𝒄𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒖𝒏 𝒂𝒍𝒕 𝒎𝒐𝒅”.
