Dacă facem un exercițiu de sinceritate, cu siguranță foarte puțini dintre noi putem afirma cu mâna pe inimă că nu ne-am simțit niciodată invidioși pe „capra vecinului”.
Invidia este o emoție mascată și, tocmai de aceea, periculoasă. De obicei, nouă nu ne place să arătăm ce simțim, atunci când simțim invidie. Ne mascăm emoția cât putem de mult, încercând să părem persoane generoase și fericite pentru realizările celorlalți. Cine nu se regăsește în aceste lucruri să arunce primul piatra.
Hai să faci un exercițiu de sinceritate și să te gândești puțin:
Te uiți uneori pe furiș și cu răutate la oamenii care au, indiferent ce, mai mult decât tine? Te gândești uneori la aceștia, mergând până la a fi obsedat de ce au ei și nu ai tu? Ai face, dacă ar sta în puterea ta, ceva pentru a coborî sub pământ oamenii pe care tu îi vezi mai sus decât tine? Te folosești de orice prilej pentru a arunca vorbe grele despre aceștia? Le cauți cu îndârjire un defect, cât de mic, pentru a-i coborî de pe soclul pe care tot tu singur i-ai urcat?
Ce ne-a apucat? De ce suntem invidioși?
Te invit să ne gândim împreună. Îi criticăm pe cei care îi considerăm superiori.
Îi invidiem pe cei care au mai multe decât noi, material sau spiritual.
Îi criticăm pe superiorii ierarhici. Nu pizmuim decât persoanele pe care, în secret și inconștient le admirăm într-un fel sau altul. Sentimentele de nemulțumire egoistă sunt primul pas în a recunoaște că persoana pe care o invidiem ne este superioară. Pentru că, din punct de vedere material alții au ceea ce noi nu avem, pentru că au fost promovați sau au obținut performanțe mai bune, pentru că ei se bucură de prețuirea și respectul unor persoane deosebite iar noi nu și lista o poți continua tu, căci știu că mai găsești și multe alte motive…
Invidia este cea care ne face să uităm că mai există bucurie și autovalorizare, devenind o permanentă sursă de nemulțumire de sine și de tensionare a relațiilor cu cei din jur.