Relația cu mama este cea mai semnificativă din viața noastră, fundamentul pe care se bazează toate celelalte relații. Cu mama am fost unul când eram în pântecele ei și de atunci am rămas strâns legați de ea în timpul alăptării. Legătura cu mama este esențială pentru supraviețuire. Băiatul, fata, se uită cu admirație la mama, se uită la ea ca și cum ar fi o oglindă. Mama reprezintă lumea în ansamblu și ceea ce conține ea.
Pentru femei, reprezintă referința modelului feminin care se poate reproduce sau respinge, modul de a fi femeie, de a trăi feminitatea și de a fi mama.
Pentru bărbat, acesta va reprezenta modelul femeilor de care va fi atras sau va respinge, adică, care va condiționa alegerea partenerei și relația cu ea, și atâta timp cât nu se va maturiza, va continua să fie fiul soției sale.
Există o rană despre care nu se vorbește suficient.
O rană care nu se vede, dar care se simte în fiecare relație, în fiecare frică, în fiecare alegere.
Este rana dintre mamă și copil – prima legătură, primul model de iubire, primul loc unde ai învățat să fii… tu.
Poate ai crescut cu o mamă rece, critică, distantă.
Poate ai crescut cu o mamă absentă, prea obosită sau prea rănită ca să-ți ofere ceea ce aveai nevoie.
Poate ai avut o mamă care a încercat, dar nu a știut mai bine – pentru că nici pe ea n-a învățat-o nimeni cum să iubească fără să doară.
Dar un adevăr rămâne dureros și real:
când nu-ți accepți mama, nu te poți accepta pe tine.
Pentru că tu ești continuarea ei. Tu ești începutul pe care ți l-a dat.
Și, chiar dacă nu ți-a oferit tot ce meritai, a lăsat în tine o parte din povestea ei – și pe aceea nu o poți șterge, doar vindeca
De ce doare atât de tare relația cu mama?
Pentru că este prima iubire pe care ai cunoscut-o.
Prima siguranță, primul „ești în regulă”.
Când legătura asta se rupe, se clatină toată fundația interioară:
– încrederea în tine
– iubirea de sine
– siguranța emoțională
– capacitatea de a primi și de a cere iubire
Nu e vina ta că ai primit mai puțin.
Dar este responsabilitatea ta să nu rămâi acolo.
Iată cum începe vindecarea dintre tine și mama ta:
1. Acceptă că mama ta a iubit cum a știut, nu cum meritai tu
Unii oameni nu au primit iubire.
Unii au crescut în frică, în lipsuri, în durere.
Nu pot dărui ceea ce nu au.
Când înțelegi asta, nu scuzi comportamentul, dar începi să eliberezi resentimentele.
2. Separă mama-personaj de mama-om
Mama, în rolul ei, ar fi trebuit să fie perfectă.
Dar mama, ca OM, a fost imperfectă, speriată, obosită, rănită.
Când vezi diferența, sufletul tău începe să respire.
3. Dă-ți voie să simți tot ce n-ai simțit atunci
Furie.
Tristețe.
Dor.
Frustrare.
Nu ești „rău”. Ești doar un copil interior care cere în sfârșit să fie ascultat.
Vindecarea începe când simți, nu când negi.
4. Oprește ciclul
Promite-ți că tu vei face altfel.
Că vei oferi copilului tău sau copilului din tine ceea ce n-ai primit: siguranță, acceptare, tandrețe.
Aici se rupe lanțul generațiilor.
5. Iartă, dar nu pentru ea… ci pentru tine
Iertarea nu înseamnă să uiți.
Nu înseamnă să justifici.
Iertarea înseamnă să nu mai cari povara care nu e a ta.
Când o lași jos, încep primele respirații de libertate.
6. Și, cel mai important: învață să te naști pe tine încă o dată
Tu îți poți fi mamă acum.
Tu poți oferi copilului tău interior tot ce ți-a lipsit.
Poți deveni sursa de iubire, protecție și curaj pe care n-ai avut-o.
Vindecarea adevărată începe atunci când spui:
„Poate mama n-a știut… dar eu știu. Și mă voi învăța pe mine să iubesc altfel.”
Concluzie emoțională
Relația cu mama e prima rană și prima vindecare.
Nu trebuie să fie perfectă, nu trebuie să fie ca în filme.
Trebuie doar să fie conștientizată.
Când începi să-ți vindeci relația cu mama ta, începi, de fapt, să te naști din nou…
dar de data asta în iubirea pe care o meriți.
