Relația cu mama este cea mai semnificativă din viața noastră, fundamentul pe care se bazează toate celelalte relații. Cu mama am fost unul când eram în pântecele ei și de atunci am rămas strâns legați de ea în timpul alăptării. Legătura cu mama este esențială pentru supraviețuire. Băiatul, fata, se uită cu admirație la mama, se uită la ea ca și cum ar fi o oglindă. Mama reprezintă lumea în ansamblu și ceea ce conține ea.
Pentru femei, reprezintă referința modelului feminin care se poate reproduce sau respinge, modul de a fi femeie, de a trăi feminitatea și de a fi mama.
Pentru bărbat, acesta va reprezenta modelul femeilor de care va fi atras sau va respinge, adică, care va condiționa alegerea partenerei și relația cu ea, și atâta timp cât nu se va maturiza, va continua să fie fiul soției sale.
Cu toții adăpostim în noi un copil rănit care nu era iubit necondiționat, care avea nevoie să fie protejat de durere, deoarece era prea vulnerabil. Am înghețat multe dintre sentimentele noastre și am construit o carapace defensivă pentru a nu simți că nu suntem iubiți așa cum aveam nevoie. Pentru a vindeca rana este necesar să facem contact cu copilul interior, să vedem unde și în ce mod a fost rănit, să localizăm durerea fizică și emoțională pentru a elibera energia blocată.
Conectează-te cu durerea, mânia, vinovăția, neputința, tristețea, recunoaște-le, acceptă-le și, în acest fel, vei începe să vindeci. Recunoscând copilul interior, prin conștientizarea vulnerabilității sale, pot apărea sentimente de singurătate, rușine, lipsă, sentiment respins în anumite momente. Trebuie să îi dăm glas, să lăsăm ieșirea, să plângem și să exprimăm fricile și nevoile și, de asemenea, părțile noastre pozitive, visele, dorințele, intuițiile și creativitatea și să îmbrățișăm totul literal.
Există copii buni, copii ascultători, reprimati, speriați, copii care încearcă să facă plăcere mamei lor, copii care încearcă să fie perfecți, care neagă nevoile lor, copii care se refugiază în minte și copii care trăiesc în lumea Disney pentru a evita sentimentul, există copii rebeli și indolenți care încearcă să atragă atenția pe care nu o primesc.
Rănile băiatului și ale fetei se pot datora supraprotejării, supraevaluării, laudelor, abandonului, manipulării, comparației, fricii, respingerii, autoritarismului, cererii, înșelăciunii, deconectării, abuzului…
De multe ori te comporți cu copiii exact opusul a ceea ce ai primit… și acest lucru este, de asemenea, dăunător. Mai întâi trebuie să ne recunoaștem rănile, să avem grijă de ele și să le vindecăm, iar asta necesită timp. Și, de asemenea, trebuie să ne iertăm mama pentru ceea ce a făcut sau nu a făcut, să iertăm pagubele cauzate de fricile ei, anxietatea, perfecționismul, cererea de sine, nevoia de a arăta bine, abandonul propriilor nevoi pentru a o satisface pe altele. Iertați victima, tristețea, atitudinea depresivă, durerea ei nerezolvată din trecut, ceea ce a însemnat pentru ea lipsa de iubire și înțelegere, deficiențele proprii din copilărie, poate lipsa unei mame sau a unui tată.
Putem fi capabili să vedem copilul rănit și în mama noastră, propriile ei răni din copilărie, ceea ce ne duce să fim compătimitori și să o acceptăm complet, dincolo de greșelile și limitările ei. Recunoașteți bagajul din familie și transmiterea descendenței și înțelegeți că mama noastră nu ne poate oferi ceea ce nu are, că nu a fost învățată sau nu știe cum să o facă. Mai devreme sau mai târziu, și cu cât mai devreme cu atât mai bine, vine timpul când trebuie să iertăm, să mulțumim și să valorizăm ceea ce mama noastră a făcut pentru noi. Luați ceea ce provine din ea ca moștenire, ceea ce ne corespunde, ceea ce ne-ar putea da, eșecurile și, de asemenea, darurile.
Când cineva nu-și acceptă mama, nu se poate iubi sau accepta pe sine. Acceptați totul așa cum a fost pentru că, asta a fost experiența noastră, acea experiență ne-a învățat, ne-a făcut cine suntem. Faptul că o onorezi și o accepți duce către pace și reconciliere. Dincolo de durerea copilului nostru rănit este și durerea mamei noastre și durerea pe care am adăugat-o respingând și judecând-o uneori. Un copil nu poate fi în pace cu el însuși decât dacă este în pace cu părinții, ceea ce înseamnă că îi acceptă și îi recunoaște așa cum sunt. Nu este posibil să spunem: „iau asta” și „resping acest lucru”. Acceptarea părinților așa cum sunt este un proces de vindecare în sine, sufletul persoanei simte ușurat și vindecat.
