Cine ai fost într-o viață anterioară pe baza zodiei tale

Dacă ești pasionat de astrologie și crezi în misterele pe care le poartă zodiile, atunci cel mai probabil crezi și în reîncarnare. În funcție de semnul zodiacal sub care te-ai născut, poți afla ce ai fost într-o viață anterioară.
Potrivit astrologilor, cei care știu cu adevărat să citească semnele horoscopului, îți poți da seama ce ai fost într-o altă viață în funcție de semnul zodiacal în care te-ai născut.
Îți oferim câteva indicii despre experiențele pe care este posibil să le fi trăit cândva, în funcție de zodia ta.
Berbec
Ai fost poet. Dragostea, misterul și pasiunea îți dominau personalitatea. Aveai, de asemenea, un puternic sentiment de compasiune față de ceilalți.
Taur
Într-o viață anterioară, ai fost războinic. Prin atitudinea agresivă și dominantă, îi băgai în sperieți pe cei din jur, iar principala ta sarcină era să lupți pentru ce este al tău.
Gemeni
Într-o altă viață, ceilalți te știau drept o persoană care fuge după avere și plăceri. Îți plăcea să trăiești în lux și să cumperi cele mai extravagante lucruri.
Rac
Cândva ai fost un renumit scriitor. Viața ta anterioară a fost plină de artă, cunoaștere și frumusețe.
Leu
Pentru că îți plăcea la nebunie să ai grijă de oamenii din jurul tău, ai făcut cinste rolului de moașă într-o altă viață. Teama de abandon te-a transformat atunci în cel mai tare scut de apărare pentru ceilalți.
Fecioară
Te lauzi că ai avut sânge albastru. Autoritatea și puterea ta i-au făcut pe ceilalți să se așeze la picioarele tale să te urmeze oriunde.
Balanță
Te întrebi cu ce te ocupai într-o viață anterioară? Salvai vieți. Ai fost adesea implicat în descoperirea unor noi remedii naturale, care să facă viața bolnavilor mai ușoară.
Scorpion
Zodiacul spune că ai fost artist într-o altă viață. Fiind un iubitor al frumosului, ai fost tot timpul înconjurat de obiecte prestigioase din domeniul artei.
Săgetător
Astrologii susțin că ai fost un om de știință care a inovat și ajutat oameni cu descoperirile sale. Înainte să dai crezare unei persoane, aveai tendința să te transformi într-un veritabil detectiv și căutai indicii care să te ajute în conturarea unei imagini de ansamblu cât mai clare.
Capricorn
Specialiștii în astrologie sunt de părere că ai fost cândva un fan declarat al călătoriilor. Spiritul tău liber și aventurier nu putea fi îngrădit de niciun fel de norme, motiv pentru care ai colindat lumea în lung și în lat.
Vărsător
Într-o altă viață, ai fost politician. Îți setai obiective clare în minte, pe care le îndeplineai cu multă determinare și ambiție.
Pești
Obișnuiai să fii un rebel. Jucai întotdeauna după propriile reguli și erai un împătimit al nonconformismului.

 

Lasă un comentariu