Înălțarea Domnului: Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Înălțarea Domnului este sărbătoarea creștină ce comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos la 40 de zile de la Paști. În această zi, oamenii respectă o serie de tradiții și obiceiuri.
Înălțarea Domnului, sărbătoare notată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, se sărbătorește, anual, în joia din săptămâna a șasea după Paști, la patruzeci de zile după Învierea Mântuitorului.
La fel ca în duminica Paștelui, de Înălţare se înroşesc şi se ciocnesc ouă, iar credincioșii se salută cu „Hristos S-a Înălțat” și „Adevărat S-a Înălțat”. În tradiţia populară, acest praznic aminteşte de ziua în care Iisus s-a urcat la ceruri şi este împodobit cu numeroase obiceiuri strămoşeşti, respectate în popor de sute şi sute de ani. În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, un cuvânt de provenienţă slavonă („Spasiteli”), care în traducere înseamnă „Mântuitorul”.
Tradiții și obiceiuri
Înălţarea Domnului este ultima sărbătoare când se mai vopsesc ouă. Oamenii merg cu bucatele la biserică, acolo unde se sfinţesc şi se împart mai apoi. De asemenea, de Înălţarea Domnului salutul creştinilor se schimbă din „Hristos a înviat”, în „Hristos s-a înălţat”.
Femeile care au în familie rude decedate dăruiesc săracilor ofrande precum pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele acestora. Cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, care au venit în ziua de Paşti la casele unde au trăit o viaţă întreagă, se înalţă din nou la cer. Alimentele date de pomană reprezintă, așadar merindele necesare pentru călătoria de întoarcere la ceruri.
În mediul rural se practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără atât pe gospodari, cât şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău.
În unele părţi ale ţării, oamenii duc la biserică frunze de nuc, care simbolizează frunzele pe care Iisus le-ar fi purtat în momentul Înălţării. Aceste frunze sfinţie la biserică de Înălţarea Domnului se păstrează în casele oamenilor, precum salcia de la Florii. Cu prilejul sărbătorii Înălţării Domnului, sătenii păstrează tradiţia prin care se ocupă de semănături până la Înălţarea Domnului pentru a avea recoltă bogată.
10 lucruri pe care nu ai voie să le faci de Înălțarea Domnului
– nu se spală
– nu se calcă
– nu se coase
– nu se face curățenie
– nu este bine să te cerți cu semenii tăi sau să porți ură
– nu se înstrăinează niciun obiect din casă
– nu se împrumută bani
– nu se dă foc din casă ca să nu ai inimă rea în gospodărie
– nici sarea nu se dă din casă pentru că vacile nu vor avea smântână
– nu se seamănă culturi pentru că nu vor da rod

 

Lasă un comentariu