Sindromul cuibului părăsit (gol) se referă la sentimentele de tristețe, depresie și suferința trăite de părinți atunci când copiii părăsesc casa părintească.
Aceasta tulburare psihologică poate să apară mai des la femei decât la bărbați, întrucât perioada în care copiii își întemeiază propria viață coincide, de regulă, cu intrarea la menopauză și alte momente delicate specifice vârstei mijlocii.
Ce se întâmplă cu părinții care suferă de acest sindrom?
Deși nu este inclus în literatura de specialitate, sindromul cuibului părăsit afectează un număr important de părinți care cred ca își pierd scopul existențial (acela de a-și îngriji copiii) și se văd nevoiți să se adapteze unui mod de viața cu totul diferit.
Psihologii sunt de părere că toți părinții sunt predispuși sindromului cuibului părăsit, cu toate că există o serie de factori care creează o susceptibilitate accentuată în acest sens. Printre acestea se numără o căsnicie nesatisfăcătoare sau instabilă, percepția despre sine bazată pe calitatea de părinte sau dificultatea de a accepta schimbarea în general.
Specialiștii spun că este normal ca părinții să se simtă triști atunci când copiii părăsesc locuința familiei și că aceasta dispoziție proastă nu acuză în mod necesar instalarea unui dezechilibru psihic. Simptomele care trag, însă, un semnal de alarmă important (și persistă mai mult de o săptămână) sunt următoarele:
– sentiment accentuat de inutilitate;
– plâns excesiv;
– tendința de izolare socială;
– sentimente de respingere;
– îngrijorare și anxietate față de bunăstarea copilului;
– teama de a nu fi oferit o educație bună copilului, astfel încât să poată fi independent;
– episoade depresive (apatie accentuată, tulburări alimentare și de somn etc.);
Părinții care suferă de sindromul cuibului părăsit se confruntă cu noi provocări existențiale, precum stabilirea unui nou tip de relație cu copilul, identificarea unor noi moduri de ocupare a timpului liber, reapropierea în cuplu sau judecățile emise de cei din jur asupra sentimentelor negative nejustificate cauzate de plecarea copilului de acasă.
În afară de ajutorul primit din partea unui specialist și de urmarea unui tratament medicamentos de specialitate, există și alte căi prin care părinții care suferă de sindromul cuibului părăsit își pot depăși criza emoțională pe care o parcurg.
– Restabilirea identității. O cale simplă de depășire a simptomelor sindromului cuibului părăsit este de reconturare a identității, în care calitatea de părinte să nu mai fie prioritară. Specialiștii recomandă adulților să își găsească noi zone de interes pe care să se concentreze
– Menținerea legăturii cu copiii.
– Reconsolidarea relației cu partenerul. Specialiștii recomandă începerea de activități comune, petrecerea timpului în doi, redescoperirea sexualității și împărtășirea satisfacțiilor firești ale lucrurilor realizate împreună.
– Descoperirea noilor moduri de a fi util. Părinții le vor fi întotdeauna utili copiilor, indiferent de vârsta la care ajung cei din urmă.
– Implicarea în activități sociale.
– Adoptarea unui nou hobby.
