Să ne grăbim să iubim, uneori oamenii pleacă atât de repede de lângă noi…

„Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd…
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc, ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească
născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am ramas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că
siguranța este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristețe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii
precum amuțeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverența seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puțin şi mereu prea târziu.
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic.
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu
şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,
dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.”
JAN TWARDOWSKI

 

Lasă un comentariu