Karma. În ultima perioadă, tot mai multă lume folosește cuvântul „karma” făcând referire la o acțiune care se întoarce împotriva celui care a inițiat-o. Karma poate fi explicația a două cunoscute proverbe 100% românești: „Ce semeni aia aduni” sau „Cum îți așterni așa dormi”. Alte voci o definesc ca fiind raportul dintre cauză și efect. Oarecum, echilibrul dintre Rai și Iad, așa cum este el văzut în religia creștină. Mulți dintre cei care cred în karma sunt convinși că „istoria se repetă până când ne învățăm lecția și până când ne dăm seama ce trebuie să schimbăm în drumul nostru”.
Ce legătură există între Legea karmei și Legea cauzei și a efectului? Răspunsul poate părea surprinzător, dar nu este. Are legătură cu faptele bune. Faptele bune îți asigură un loc în univers și nu, nu trebuie să fii bisericoasă ca să crezi acest lucru. Faptele bune au puterea de a răsturna karma în favoarea ta.
Nu face, însă, nimic de ochii lumii, pentru a primi apreciere și stima celorlalți sau pentru a primi altceva la schimb. Nu te aștepta să fii recompensată pentru fapta ta și nici nu scoate ochii pentru ea.
Orice gest sau acțiune, oricât de mică sau insignifiantă ar părea, dacă face un bine cuiva, îți va face un bine și ție pe viitor.
1. Practică viziunea și acceptarea. Uită-te mai de aproape la declanșatoarele inconștiente și la modelele care se repetă frecvent în relația ta.
2. Detașează-te cu grijă. Conform lui Einstein, nu poți rezolva o problemă cu aceeași conștiință cu care ai creat-o. Conștientizează-ți sentimentele, apoi lasă o distanță sănătoasă față de ele, de unde le poți observa în mod conștient, fără să reacționezi.
3. Iartă. O persoană înțeleaptă a zis la un moment dat: „păstrând resentimente este ca și când ai bea otravă pentru a omorî un dușman”. Practicând iertarea, ne eliberăm pe noi înșine de sub sclavia emoțiilor negative care ne rănesc și îi eliberăm pe ceilalți de acorduri expirate ale sufletului, care nu mai sunt de folos pentru nimeni.
4. Fii schimbarea. Rupe ciclul karmic pentru totdeauna asumându-ți 100% responsabilitatea pentru experiența ta.