7 semne legate de sănătate care ar trebui să te pună pe gânduri

Mulţi susţin că persoanele preocupate excesiv de sănătatea lor pot cădea foarte uşor în capcana ipohondriei. Cu toate astea, organismul nostru ne transmite de fiecare dată semnale care ne indică din timp faptul că ceva nu este în regulă. Tot ce trebuie să facem este să percepem şi să interpretăm corect aceste manifestări.
Citeşte mai jos 7 semne care ar trebui să te pună pe gânduri legat de starea ta de sănătate, conform Fitnea.
Buzele ţi se crapă
Chiar dacă îţi pare un simptom aferent temperaturile scăzute, buzele care se crăpa, în special la colţuri, ar putea indica de fapt o deficienţa de vitamina B12. Această problemă duce la afecţiuni ale sângelui, anemie, aşa că testează-ţi nivelul de vitamina B12, introdu în dietă alimentele bogate în aceasta şi mergi la un doctor pentru a vedea ce alte etape mai ai de parcurs.
Nu mai eşti la fel de înalt/ă pe cât erai
Poate că sună ciudat, însă odată cu înaintarea în vârstă, există o tendinţă de scădere în înălţime. Vârsta la care se întâmplă asta poate indica probleme la nivelul oaselor, scăderea în înălţime fiind asociată cu osteoporoza.
Pe lângă aspectul estetic, această schimbare duce la predispoziţia către fracturi sau curbura coloanei vertebrale. Se impune o vizită la medic şi schimbări imediate, cum ar fi cele legate de alimentaţie, scăzându-se astfel riscul complicaţiilor.
Răceşti prea des
Dacă ţi se pare că eşti predispus la gripe şi răceli, de vina ar putea fi o proastă funcţionare a sistemului imunitar. Ai putea avea o deficienţa de vitamina C sau poate te confrunţi cu un virus mai puternic. Pentru a afla cauza exactă a acestei probleme, fă-ţi analize de sânge.
Urina bate în galben închis
Culoarea urinei îţi poate indica o problemă la nivelul rinichilor. Dacă eşti sănătos şi te hidratezi corespunzător, urina ar trebui să fie clară, de un galben deschis. Dacă aceasta capăta o culoare de galben închis şi nu observi nicio îmbunătăţire nici după ce creşti consumul de lichide, programează-te la un specialist.
Ai probleme constante la nivelul pielii
Eczeme sau orice fel de probleme de acest fel trebuie să îţi dea serios de gândit. Primul pas ar fi acela să foloseşti poduse corespunzătoare pentru tipul tău de piele. Dacă nu observi nicio îmbunătăţire după o anumită perioadă de timp, altele ar putea fi motivele acestei reacţii. Afecţiunile de piele apar dacă eşti prea stresat sau dacă în organism există anumite dezechilibre hormonale.
Nu te odihneşti destul
Durata şi calitatea somnului nu doar că ne afectează întreaga viaţă, profesională şi personală, dar ne indică şi starea sănătăţii. Dacă, de la un timp, somnul îţi este agitat şi nu mai poţi dormi suficient, o cauză ar putea fi stresul. Ia măsuri imediate, întrucât oboseala cronică duce la numeroase boli ce au la bază un sistem imunitar deficitar.
Eşti obosit, deşi dormi destul de mult
Dacă te odihneşti suficient, dar dimineaţă eşti tot obosit, ai putea avea probleme cu glanda tiroidă. Când se întâmplă asta, glandele suprarenale sunt epuizate şi nu mai funcţionează corect.
Tocmai de aceea, corpul îşi foloseşte întreaga energie, fiind astfel suprasolicitat. Pot apărea o serie întreagă de alte boli. Aşadar, verifică-ţi glanda tiroidă pentru a nu ajunge în această situaţie.

Sursa: ziare.com

 

Lasă un comentariu