Tratamentul miraculos cu usturoi. Reţeta veche de 2.500 de ani descoperită într-o mănăstire budistă

Aceasta reţetă a unui farmacist antic a fost descoperită de către o echipă UNESCO, în anul 1972, într-o mănăstire budistă din Munţii Tibetului. Astfel, de mai bine de 4 decenii, reţeta este cunoscută în lumea întreagă ca fiind „tratamentul miraculos” pentru întinerirea şi buna funcţionare a întregului organism.
Rețeta cu usturoi se repetă doar o dată la 5 ani
Reteta nu poate fi repetata decat o data la 2 ani! În mod stiintific s-a demonstrat ca acest medicament natural nu are contraindicatii sau efecte adverse. Totusi, cei care au probleme cu stomacul, sau au un stomac iritabil, ar trebui sa fie atenti. In general toti cei care se afla sub un anume tratament trebuie sa intrebe mai intai medicul sau terapeutul. In timpul tratamentului este strict interzis consumul usturoiului sub o alta forma – preparat in mancare sau consumat ca atare.
Mod de preparare
Usturoiul trebuie sa fie bio. Va recomandam sa il cumparati din piata, de la tarani. Cand curatati si pisati usturoiul, fie pentru aceasta reteta, fie in mod uzual, pentru mancare, nu folositi recipiente si unelte de metal! Folositi doar instrumente din lemn, sticla sau portelan.
Intr-un borcan de sticla se pun 350 grame de usturoi zdrobit. Peste usturoiul pisat se toarna 220-250 de grame alcool de 95-96°, rom sau tarie. Borcanul se inchide ermetic si se pune in frigider timp de 10 zile.
In cea de-a 11-a zi se filtreaza totul cu o strecuratoare foarte fina sau cu tifon. Lichidul obtinut se toarna in acelasi borcan si se pune inca 2 zile in frigider. Dupa aceasta perioada remediul este gata pentru tratament.
Afecțiuni în care acționează
-Reţeta previne si vindeca ischemia, hipertesniunea, sinuzita, boli pulmonare.
-Elimină grasimea în surplus din organism si creste nivelul de calciu.
-Vindecă reumatismul, atritele si osteoatritele.
-Previne si vindecă atacul de cord, ulcerele stomacale, gastritele, hemoroizii, durerile de cap.
-Este, de asemenea, foarte eficientă în cazul hipertensiunii si problemelor de circulatie sangvina.
-Curata vasele de sange, previne arteroscleroza si dizolva cheagurile de sange.
-Îmbunatateste vederea si auzul. Îmbunatateste activitatea sistemului imunitar, marind rezistenta la infectii.
-Scade colesterolul
-Îmbunatateste metabolismul si te ajuta sa slabesti. Regenereaza intregul organism.

Sursa: garbo.ro

 

Lasă un comentariu