Există un proverb chinezesc vechi care este folosit până astăzi:
“Înțelept nu este cel care se gândește prea mult la lucruri mărețe, ci cel care NU se gândește la lucruri inutile și fără valoare.”
Diferența dintre un om înțelept și un om prost nu stă în inteligență, ci în felul în care se raportează la viață și la sine.
Omul înțelept știe că nu știe tot. De aceea ascultă, întreabă, observă și învață chiar și din greșeli. Nu se grăbește să judece și nu simte nevoia să aibă mereu dreptate. Își asumă responsabilitatea pentru alegerile sale și caută sens, nu vinovați.
Omul prost crede că știe deja tot. Vorbește mult, ascultă puțin și respinge orice idee care nu-i confirmă convingerile. Dă vina pe alții, pe soartă, pe lume și rareori se întreabă ce ar putea schimba la sine. Confundă zgomotul cu puterea și încăpățânarea cu siguranța.
Omul înțelept caută adevărul, chiar dacă doare.
Omul prost caută confortul, chiar dacă minte.
Omul înțelept își pune întrebări.
Omul prost are doar răspunsuri.
Omul înțelept ascultă înainte să vorbească.
Omul prost vorbește ca să nu fie nevoit să asculte.
Omul înțelept învață din greșeli.
Omul prost le repetă și dă vina pe alții.
Omul înțelept își recunoaște limitele.
Omul prost le ascunde sub aroganță.
Omul înțelept caută sensul.
Omul prost caută scuzele.
Omul înțelept își schimbă părerea când află adevărul.
Omul prost apără o minciună doar pentru că e a lui.
Omul înțelept tace când nu are ce spune.
Omul prost vorbește ca să umple golul.
Omul înțelept se uită înăuntru.
Omul prost arată cu degetul în afară.
Omul înțelept trăiește simplu și profund.
Omul prost trăiește zgomotos și gol.
Omul înțelept caută pacea.
Omul prost caută să aibă dreptate.
Unul crește.
Celălalt repetă aceleași greșeli și le numește destin.