Cea mai bună rugăciune pentru sporul casei, prosperitate și binecuvântare

Sunt momente în viața noastră când avem probleme financiare, când nu ne găsim un loc de muncă și când parcă numai de lipsuri avem parte. Pentru a te liniști și a primi speranță este bine să mergi să discuți cu duhovnicul tău și să te mărturisești.
În aceste momente de cumpănă în care îți dorești liniștea familiei și să ai ce să pui pe masă copiilor este bine să ne rugăm pentru sporul casei și prosperitate:
Binecuvântează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat.
Cel ce Te îmbraci cu lumina că şi cu o haina; Cel ce întinzi cerul că un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clatină în veacul veacului. Adâncul că o haina este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor stă ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
Cel ce trimiţi izvoare în vai, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adapă-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerulul vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va satură pământul.
Cel ce răsări iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; că să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; că să veselească faţă cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte
Fie slavă Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţă mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, că să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

 

Lasă un comentariu