Durerea după moartea cuiva e întotdeauna dublă. Nu plângi doar omul care a plecat. Îl plângi și pe tine, și viața ta care nu va mai fi niciodată la fel.
- Îl plângi pe el, pentru că nu mai există în forma în care îl știai: vocea, gesturile, prezența, rutina, felul în care te făcea să te simți în lume.
- Te plângi pe tine, pentru că ai pierdut un sprijin, o ancoră, o parte din identitatea ta, un loc sigur.
- Plângi golul care rămâne în urma lui.
- Plângi schimbarea care vine peste tine fără să te întrebe.
- Plângi tăcerea care se așază în locul unde era odată viață.
- Plângi amintirile care dor și devin prea grele.
- Plângi viitorul care nu îl mai include.
- Plângi neputința că nu ai putut opri nimic.
- Plângi dragostea care nu mai are unde să se ducă.
Adevărul crud e acesta: Când moare cineva, jumătate din durere e pentru el… și jumătate pentru tine.