„- Si, ce ti-a zis șamanul?
M-a intors pe toate partile, m-a consultat si a zis ca am:
Gol toracic de iubire fata de mine insami.
Carenta de pasiune.
Ca imi lipseste curajul sa visez.
Ca fericirea m-a parasit cand am incetat sa cred in mine.
Ca vointa s-a chircit, de-atata timp nefolosita.
Ca am exces de trecut, lipsa de pretuire de sine, ranchiuna crescuta si insuficienta de iubire.
– Si ce reteta* ti-a dat?
Sa dorm pe lavanda, ca sa miros frumos.
Sa-mi fac o baie cu flori, ca sa ma simt frumoasa si iubita.
Sa mananc miere, ca sa imi amintesc ce dulce e viata.
Sa-mi fac un capriciu, ca sa-mi amintesc sa ma rasfat.
Sa ma privesc in oglinda si sa vorbesc cu mine, ca sa nu uit ca sunt vie.
Sa dansez desculta, pentru ca imi lipseste conectarea cu mine si cu natura.
Sa râd fara motiv, ca sa n-ajung o acritura incruntata.
Sa cânt sub dus, ca sa nu mai sugrum cuvintele, sa nu le mai opresc in gat si le las sa curga asa cum curge apa.
Sa ma-nvartesc pana ametesc, ca sa-mi amintesc ca nu trebuie ca toate drumurile sa fie drepte.
Sa ma joc cu catelul, ca in interior sunt in continuare o fetita.
Sa urc pe varful muntelui si sa-mbat cu aerul curat, sa-mi deschid bratele pentru ca vantul sa ma poata imbratisa.
Sa privesc rasaritul si apusul.
Sa dorm sub stele.
Sa ma odihnesc pe plaja.
Sa inot goala.
Sa calatoresc departe.
Sa renunt la control”.
SA ACCEPT VIATA.”