Dumnezeu ne va judeca pe toți după 4 legi

Patru legi sunt după care Dumnezeu va judeca tot pământul. Nu una, ci patru! Și nimeni nu poate scăpa de urgia și dreptatea Lui Dumnezeu, fie chinez, fie brahman, fie budist, fie creștin, fie mahomedan, fie evreu, pentru că Dumnezeu este drept, cum zice apostolul: „Dumnezeu este drept și tot omul mincinos.”
Dumnezeu, deoarece este drept, a pus legile acestea, ca pe toți să-i judece după dreptate. Auzi? Patru legi!
Legea cea dintâi este Legea firii sau Legea conștiinței. Prin această lege a mustrat Dumnezeu pe Cain, când a omorât pe fratele său Abel.
A doua lege, care stă în fața noastră veșnic, cum arată Sfântul Grigorie de Nyssa și care ca o trâmbiță din înaltul cerului răsună pururea și ne arată pe Dumnezeu, este Legea zidirii.
A treia lege este Legea scrisă, dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adică cele zece porunci și tot Vechiul Testament, după care va fi judecat poporul ales, adică evreii.
A patra și ultima este Legea Darului, Legea desăvârșirii, Legea dragostei Lui Iisus Hristos, adică Sfânta Evanghelie. După această lege dumnezeiască vor fi judecați toți creștinii, botezați în numele Preasfintei Treimi.
Cea dintâi a fost Legea firii, care rămâne generală pentru toate popoarele până la sfârșitul lumii. Cea de-a doua, Legea zidirilor, este la fel, se vor judeca toate popoarele lumii, afară de creștini și de evrei. După Legea scrisă, adică după Vechiul Testament, se vor judeca evreii. Iar după Legea Darului și după Evanghelie vom fi judecați noi creștinii, fiindcă legea noastră este mai desăvârșită decât toate celelalte legi. Iar dacă o călcăm, mai mare păcat avem și mai mare muncă vom avea decât ei, care n-au cunoscut Evanghelia.
Așadar, ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat. Să nu ne înșelăm, fraților, și să zicem că Dumnezeu nu știe ce facem fiecare. Nici nu vei putea să spui că nu ai păcat, pentru că n-ai știut, că ai fost chinez sau turc sau ateu.
Păgân dacă ai fost, dar conștiință ai avut și după acea lege te va judeca. Zidirea ai văzut-o. Nu ți-ai pus niciodată întrebarea cine a făcut cerul, soarele, pământul și toate, ca după aceea să te gândești și să te temi de Dumnezeu, Care a făcut toate?”

 

Viewed using Just Read

Report an error

Lasă un comentariu