„Femei, treziti-vă frumusețea interioară!” – Osho

“In cadrul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat de catre doua femei din sala sa ofere raspunsuri pentru doua dintre problemele cu care acestea se confruntau:
1. ”Eu nu ma plac pe mine insami, in special corpul meu.” si ”Sunt ingrozitor de urata si am suferit foarte mult din aceasta cauza. Ce ar trebui sa fac?”
Iata ce a raspuns Osho:
Osho: Voi aveti idei preconcepute in legatura cu felul in care ar trebui sa arate corpul vostru, si orice idee preconceputa nu poate conduce decat la suferinta. Corpul este cel care trebuie sa fie. Daca aveti deja o idee despre cum ar trebui sa arate el, veti suferi; de aceea, renuntati la asemenea idei.
Acesta este corpul pe care il aveti, corpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Folositi-l, bucurati-va de el. Daca veti incepe sa-l iubiti, veti descoperi cu uimire ca el incepe sa se schimbe, pentru ca atunci cand cineva isi iubeste corpul, el incepe sa aiba grija de el. El nu-l mai indoapa cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru ca ii pasa de el. Nici nu-l infometeaza, caci tine la el. El asculta de cerintele trupului, de impulsurile sale, de dorintele sale, de momentul in care apar aceste dorinte.
Cand iti pasa, cand iubesti, te pui practic in rezonanta cu trupul tau, iar acesta se armonizeaza automat.
Ideea ca nu va place propriul corp este o idee mentala. Nici un animal nu sufera din cauza vreunei idei ca nu-i place propriul corp… nici macar hipopotamul! Nimeni nu sufera – ele sunt perfect multumite, caci mintea lor nu le creeaza asemenea probleme artificiale. Altminteri, hipopotamul ar ajunge sa gandeasca: “De ce oi fi aratand eu astfel?” Dar lui nu-i pasa.
Renuntati la idealul abstract. Iubiti-va corpul asa cum este, considerati-l un cadou de la Dumnezeu.
2. Sunt ingrozitor de urata si am suferit foarte mult din aceasta cauza. Ce ar trebui sa fac?
Osho: Uratenia nu are nimic de-a face cu trupul dumneavoastra. De altfel, nici frumusetea nu are prea mult de-a face cu corpul fizic. Frumusetea si uratenia corpului fizic sunt aspecte superficiale; adevarul vine din interior. Daca va veti transforma, devenind frumoasa in interior, veti incepe sa straluciti. S-a intamplat de multe ori: atunci cand devine meditativa, chiar si cea mai urata persoana pare mai frumoasa.
Am vazut de multe ori acest lucru intamplandu-se, an dupa an. Atunci cand vin aici, oamenii au fete complet diferite. Cand incep sa mediteze, sa cante, sa danseze, fetele lor se relaxeaza. Tensiunile lor dispar. Incetul cu incetul, durerea lor, care facea parte integranta din expresia fetei lor, dispare. Ei devin la fel de relaxati ca si copiii. Fetele lor incep sa straluceasca de o bucurie interioara noua; ele devin luminoase.
Frumusetea si uratenia fizica nu sunt foarte importante. Adevarul nu poate proveni decat din interior.
Meditati, iubiti, dansati, cantati, faceti din viata o sarbatoare, si uratenia dumneavoastra va disparea. Inaltati-va fiinta pe un plan superior, si ceea ce este inferior in ea va fi uitat, caci nu este decat ceva relativ.
Daca puteti aduce in fiinta dumneavoastra o vibratie superioara, este ca si cum ati aduce intr-o camera in care arde o lumanare o lumina mai puternica: lumina lumanarii va trece pur si simplu neobservata. Aduceti la suprafata frumusetea din interior. Acest lucru nu este nici macar prea dificil.
In ceea ce priveste aspectul fizic, eu nu pot face prea multe pentru dumneavoastra; eu nu sunt chirurg plastician. Poate ca puteti gasi vreun chirurg plastician care sa va ajute, dar nu veti realiza mare lucru. Poate ca veti avea un nas mai scurt, cu o forma mai frumoasa, dar acest lucru nu va va face mult mai fericita.
Treziti-va frumusetea interioara!

Osho – „Cartea despre femei”, Editura Mix

 

Lasă un comentariu