„Nu mă cunoșți, n-ai dreptul să mă judeci” – O poezie plină de înțelepciune și adevăr

Nu mă cunoșți, n-ai dreptul să mă judeci
N-am împărțit același drum la doi,
Nu am urcat desculți același munte
E mare depărtarea dintre noi.
Nu-mi judecă greșelile făcute
N-avem aceleași lecții de-nvățat,
N-ai cum să-mi vezi nici rănile din suflet
Nici demonii cu care m-am luptat.
Nu mă privi de parcă m-ai cunoaște,
Pe chipul meu nu poți citi nimic,
Închisă este poartă către mine
Iar ochiul ce-ți arunci e-atât de mic.
Mi-am înfruntat zi după zi destinul
Ș nu m-am plâns chiar dacă mi-a fost greu,
N-am judecat pe cel de lângă mine
Și nu l-am mâniat pe Dumnezeu.
Am navigat pe mări învolburate
Când tu priveai adesea de la mal,
NU judeca, de știi că nu se poate
A pune între noi semnul = egal !

Maria Marinescu

 

Lasă un comentariu