Gabor Mate este medic și autor cunoscut în toată lumea, specializat în medicină paliativă, în studiul traumei, al dependenței și în studiul dezvoltării copiilor. Cărțile sale au un succes imens pe întreaga planetă. Pe baza cercetărilor sale a fost realizat și filmul documentar ”Înțelesurile adânci ale traumei”.
Rep:
La baza impresionantei construcții arhitectonice care este cartea dvs., se află un fragment care spune așa -” Când nu învățăm să spunem ”nu”, corpurile noastre învață asta singure”. Puteți să detaliați, vă rog.
Gabor Mate:
Oamenii trebuie să aibă limite și trebuie să-și apere limitele. Asta înseamnă să nu permit nimănui să mă folosească, să mă exploateze, să mă abuzeze. Și când am senzația clară că nu vreau ceva, trebuie să pot să spun asta. În toată lumea, primul cuvânt pe care copiii învață să-l folosească în mod repetat este ”NU”. Îi spui unui copil mic să mănânce și el răspunde ”nu”, îi spui să se încalțe, spune ”nu”. Există un motiv pentru asta. Înainte să spunem ”da”, trebuie să putem să spunem ”nu”. Dacă nu știm să spunem „nu”, să spui ”da” nu înseamnă nimic.
Copilul are două nevoi existențiale. Una e cea de atașament, de legătură, de aparținere, fără asta copilul nu supraviețuiește. Copilul mic e neajutorat, dependent și trebuie îngrijit. Așa că atașamentul e o nevoie absolută. Dar avem și o altă nevoie: Să fim noi înșine, să ne cunoaștem emoțiile. Fiindcă emoțiile noastre există ca să ne protejeze. Și trebuie să putem să ne exprimăm și să ne manifestăm emoțiile. În prea multe familii din lumea asta, când copiii își exprimă emoțiile precum furia, părinții nu acceptă. Părinții sunt speriați de furia copilului. Vor ca el să-i asculte și să fie cine vor ei să fie. Iar copilul, fiindcă simte nevoia să aparțină și să se atașeze, își suprimă sinele autentic, ca să reușească asta. Și în curând uită cum să spună ”nu”. Nu mai știe să pună limite.
Trebuie să știm ceva: mintea și corpul nu pot fi separate. Organismul uman e făcut în așa fel încât emoțiile și fiziologia noastră să formeze un întreg. Din păcate medicina occidentală, pe care am studiat-o și eu, nu recunoaște această unitate. Așa că privim lucrurile doar biologic și fiziologic. Însă fiziologia e influențată foarte mult de emoțiile noastre. Așadar, când copiii își suprimă impulsul de a spune ”nu”, își suprimă sistemul imunitar și le este afectat sistemul nervos. Și așa apar bolile. Cu alte cuvinte, boala e un mod prin care corpul spune ”nu”, când omul nu spune.
Vorbesc cu oamenii și cu cei din România, care suferă de scleroză multiplă, artrită, cancer și alte boli. Trăsătura cea mai întâlnită pe care o au în comun este că nu știu să spună ”nu”. Se străduiesc mereu să facă așa cum cer ceilalți, să le satisfacă așteptările și nu știu să-și asculte propriile emoții. Așa că dacă noi nu spunem ”nu”, corpul o va spune în locul nostru sub forma unei boli.