10 lucruri pe care să le respecți în iubire

„1. Nu spune cuiva „te iubesc” dacă nu simți asta. Nu o spune pentru că celălalt o spune, sau pentru că crezi că se așteaptă de la tine să o spui. „Te iubesc” e o declarație sacră a sufletului tău. Respectă-ti sufletul și respectă-i sacralitatea.
2. Nu încurca viețile oamenilor. Dacă simți că un om nu e pentru tine, nu intra în viață lui, nu îi încurca viața, nu îl ține ocupat degeaba. Poate va avea o experiență împlinitoare cu altcineva.
3. Dacă ai greșit, cere iertare. Dacă ai fost iertat, fii recunoscător.
4. Nu te minți. „Mâine” nu va fi mai bine, cel mai probabil va fi mai rău, dacă lași doar timpul să rezolve probleme. Rezolvă „azi”.
5. Fii generos. Cu iubirea ta, cu tandrețea ta, cu grija ta, cu complimentele tale, cu atenția ta, cu emoția ta. Dăruiește-i celuilalt totul și nu aștepta nimic, dar acceptă tot ceea ce primești, cu bucurie și recunoștință.
6. Nu răni inutil. Cuvintele nu mai pot fi luate înapoi, odată ce au fost spuse, iar simplul fapt că spui „retrag ce am spus” nu schimbă în mod magic răul sufletesc făcut. Nu reacționa, nu vorbi la mânie, nu căuta să câștigi cearta. Protejează omul iubit și de tine, și de el însuși. Nu îl lăsa să spună lucruri pe care o să le regrete mai târziu.
7. Ai răbdare. Cu tine, cu omul pe care îl iubești. Unele lucruri cresc totuși în timp. Problemele nu scad, dar sentimentele cresc, dacă sunt „udate” cu apa răbdării. Nu te forta și nu îl forța. Nu da ultimatum-uri.
8. Nu te grăbi să pleci de lângă omul iubit, după ce ați făcut dragoste. Preludiul e supraestimat, postludiul e subestimat. Acel om și-a deschis întreaga ființă într-o fuziune cu tine. Dă-i timp și tihnă și tandrețe să o închidă. Nu o face ca și cum sunteți în gară. Orice altceva mai poate să aștepte câteva minute. Nu plonja din paradis în prozaic în secunda doi.
9. Respectă iubirea celuilalt. Loialitatea lui. Fidelitatea lui. Onorează-le și te vei onora pe tine.
10. Luptă până la capăt pentru iubirea ta. Dar dacă s-a terminat, s-a terminat. Închide cu demnitate, mulțumește și mergi mai departe în viața ta. Păstrează în sufletul tău doar ce a fost frumos.”

 

Lasă un comentariu