Vărsătorul – excentricul zodiacului

Semnul Vărsătorului, ultimul semn de aer din seria zodiacală, evocă mijlocul iernii şi necesitatea de a reuni pentru a supravieţui. Guvernat de Uranus, astrul reînnoirii şi al bulversărilor, Vărsătorul este în analogie cu casa a XI-a, care este legată de prietenii, proiecte şi grupuri.
Ceea ce îmi place, ca Vărsător: să fiu liber, să pot să îmi fac de cap, să fiu înconjurat de o grămadă de oameni simpatici, să ating simplitatea şi adevărul în orice lucru. Vom înţelege deci cu uşurinţă de ce se spune despre Vărsător că este totodată individualist şi utopist, dar în sfârşit, pot să trăiesc cu asta şi, de altfel, prea puţin îmi pasă de ceea ce gândesc ceilalţi, din moment ce eu ştiu că sunt pe drumul cel bun şi nu deranjez pe nimeni.
Cred cu tărie în progres şi în evoluţie, atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi. De altfel, am tendinţa de a trăi mai mult în viitor decât în trecut. Să zicem că acum sunt acel moment trecător al prezentului în care totul pare posibil. Mi se întâmplă din acest punct de vedere să fiu aproape de prietenul meu Berbecul, să ne jucăm de-a temerarii căci îmi place noul şi sunt gata să-mi asum riscuri pentru a testa, a inova sau a reforma. În sfârşit, cu vârsta mă mai calmez, dar totuşi cred că nimic nu se compară cu o experienţă trăită.
În dragoste, cred că sunt destul de complicat: cinstit şi direct, îmi lipseşte adesea tactul, deoarece sunt prea spontan şi spun ceea ce gândesc. Nu caut neapărat pasiunea, deoarece văd legătura de dragoste ca pe o complicitate, o înţelegere intimă si ca pe o împărtăşire. Îmi place ca eu, Varsatorul, şi partenerul meu să putem avea proiecte în comun şi să avansăm împreună, dar mărturisesc că privilegiez prietenia în defavoarea dragostei, deoarece legătura sentimentală are tendinţa de a sufoca prea repede.
Mulţi îmi spun că sunt intolerant, dar ăsta poate fi un defect al altor Vărsători, pentru că ne place (câteodată prea mult) să punem din nou anumite probleme şi să instaurăm noi reguli. În mare, cred că am fost clar: nu ne place autoritatea decât în cazul în care noi suntem acea autoritate. Mergem până acolo încât schimbăm regulile pe care le-am făcut chiar noi dacă cineva ne explică în mod raţional de ce acestea nu sunt bune.
Cred totuşi că adevăratul Vărsător (tipul pur, destul de rar, din nefericire!) este un adevărat umanist, o persoană care îşi iubeşte aproapele, care caută fericirea şi egalitatea pentru toţi. Respectul faţă de aproape reprezintă baza vieţii comunitare.
Cheltuiesc în general destulă energie în viaţa de zi cu zi, dar este vorba de o energie nervoasă, explozivă, mai mare decât adevărata vitalitate sau îndurare. De asemenea, mă epuizez repede şi am nevoie de „pauze” regulate ca să-mi recapăt suflarea.
Gândirea pură nu mă interesează pentru că sunt o persoană pragmatică şi îmi place să găsesc o aplicaţie oricărui gând. În fond, cred că sunt cam complicat…. Şi mi se reproşează câteodată că sunt imprevizibil, dar de fapt nu ştiu nici eu însumi exact de ce reacţionez într-un fel sau în altul…
Vărsătorul are multe idei despre tot felul de lucruri, are imaginaţie de vânzare. Cred de asemenea că am o facultate de empatie, dar poate asta se datorează doar faptului că ştiu să ascult… În orice caz, mă pun cu uşurinţă în pielea celuilalt, ceea ce îmi permite să îi înţeleg repede gândirea. Totuşi, asta nu mă împiedică să îmi păstrez integralitatea propriei personalităţi, deoarece tipul meu de empatie nu presupune contopirea cu celălalt. Înţeleg după ce stau puţin pe gânduri, cu detaşare, dar nu mă implic emoţional. Mi se atribuie câteodată, din această cauză, o anume răceală. Totuşi, mi-ar plăcea să termin prin a preciza că această detaşare emoţională este un fel de securitate pentru mine: ştiu să particip fără să mă topesc.
Bun, recunosc, sunt un ciudat…dar nu sunt singurul!

Lasă un comentariu