“Draga Dumnezeu,
Iti multumesc ca ai venit. Ai ales la fix momentul, ca nu ma simteam bine deloc. Cand m-am trezit din somn, mi-am adus aminte ca am nouazeci de ani si-am intors capul spre fereastra sa ma uit la zapada.
Si deodata am inteles c-ai sa vii. Era dimineata. Eram singur pe Pamant. Era atat de devreme, incat pana si pasarile dormeau, daramite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care tragea la aghioase, pe cand tu te munceai sa aduci zorile. Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai. Cerul palise. Tu umpleai vazduhul de alb, de gri, de azuriu, inviorand lumea. Nu te opreai o secunda. Si-n clipa aceea am inteles care era diferenta dintre noi si tine: tu esti un tip infatigabil! Pus pe munca fara intrerupere. Caruia nu-i este niciodata lehamite. Ziua vreti, uite ziua! Noapte? Uite noapte! Si primavara! Si iarna! Si uite-o pe Peggy Blue! Si uite-l si pe Oscar! Si pe Tanti Roz! Asta zic si eu sanatate de fier!
Mi-am dat imediat seama ca venisesi. Si ca-mi dezvaluiai secretul, marele tau secret: priveste lumea in fiecare zi ca si cum ai vedea-o pentru intaia oara.
Urmandu-ti asadar sfatul, m-am straduit sa-l pun in aplicare. Contempland lumina, culorile, copacii, pasarile, animalele. Simteam cum aerul imi patrunde in nari facandu-ma sa respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Frematam de o bucurie necuprinsa si pura. Aceea de a exista. O bucurie care ma fermeca.
Iti multumesc, draga Dumnezeu, ca ai facut asta pentru mine. Era ca si cum m-ai fi luat de mana si m-ai fi dus in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea. Iti multumesc.
Pe maine.
Amin
