„Chiar dacă n-o mai am pe mama
În viața asta pământească,
Îi simt prezenţa ei maternă
Din lumea veşnică, cerească.
De câte ori mi-e dor de mama
De fapt, mi-e dor de chipul ei;
Şi-atunci ca să-mi mai treacă dorul
Privesc o poză veche-a ei.
De multe ori mi-aşa de dor,
De vorba-i dulce, părintească,
Cu care mă însoțea la poartă
Atunci când eu plecam de-acasă.
Se rezema de stâlpul porții,
Cu glasu-i uşor tremurând
Întotdeauna îmi spunea:
-Te-aştept să te întorci curând.
De câte ori mi-e dor de mama
De atâtea ori mi-aduc aminte,
Ce fain e ca să fi copil!
Ce greu e ca să fi părinte!”
(Mihal Costea)