Trăia odată pe lume un bătrân și avea mulți copii și nepoți. El avea o experiență bogată de viață și o mare înțelepciune.
Bătrânul își învăța nepoții, îi îndruma, le oferea sfaturi și povețe pentru toate încercările vieții, le povestea despre viața lui și lecțiile pe care le învățase de-a lungul anilor. Într-o zi cel mai mare nepot l-a întrebat pe bătrân:
-Bunelule, cum ai reușit să îți păstrezi cumpătul și liniștea interioară? Ai trecut prin atâtea greutăți! Spune-ne, care e secretul tău?
-Dragii mei, eu dintotdeauna m-am străduit să îmi feresc inima de ispite. Când eram tânăr, un înțelept m-a învățat să fac trei lucruri. În fiecare zi, ieșind din casă, eu obișnuiam să îi urmez sfatul:
În primul rând, eu îmi ridicam ochii spre ceruri – pentru a ține minte: acolo este Tatăl meu Ceresc, El mă urmărește, mă păzește de rele și mă îndrumă pe calea cea dreaptă.
În al doilea rând, îmi coboram ochii spre pământ – în acel moment eu realizam, cât de puțin loc va ocupa mormântul meu, cât de scurtă și trecătoare este viața, cât de puțin voi lua cu mine când mă voi stinge din viață.
Și în al treilea rând, îmi îndreptam privirea spre cei bolnavi, schilodiți, orbi, surzi, săraci, flămânzi, fără adăpost și mă umpleam de recunoștință pentru ceea ce am.
Iată așa, copiii mei, am reușit să depășesc toate necazurile și greutățile vieții, să rămân fericit și lipsit de griji. Am trăit în pace cu mine însumi și cu Dumnezeu, lucru ce vi-l doresc și vouă.