Cât de adevărate sunt aceste rânduri! Chiar dacă nu ai împlinit încă 50 de ani sau i-ai sărbătorit demult, este mult adevăr în aceste cuvinte!
La cincizeci de ani alegi liniștea în locul zgomotului și adevărul în locul aparenței.
Spui „nu” fără explicații și „da” doar atunci când simți.
Îți permiți să fii comod(ă), sincer(ă), uneori obosit(ă), alteori curajos(oasă) ca niciodată.
La cincizeci de ani înțelegi că libertatea nu e să faci tot ce vrei, ci să nu mai faci ce nu ești.
La cincizeci de ani îți lași sufletul să respire.
Nu mai aduni oameni din obligație și nu mai cari povești care nu îți aparțin.
Înveți că timpul este prețios tocmai pentru că nu mai vrei să-l risipești pe nimicuri.
La cincizeci de ani îți asculți corpul și nu te mai cerți cu el.
Îi dai voie să se oprească, să se bucure, să aleagă ce îi face bine.
Nu mai alergi după aprobări, ci după sens.
La cincizeci de ani îți dai seama că maturitatea adevărată este o formă de eliberare.
Renunți la roluri, la măști, la promisiuni făcute din frică.
Rămâi cu tine — și, pentru prima dată, asta este suficient.
La cincizeci de ani începi să te alegi pe tine fără vină.
Nu mai explici de ce pleci, de ce taci, de ce nu mai lupți acolo unde nu mai există sens.
Înțelegi că unele uși nu se închid din eșec, ci din maturitate.
La cincizeci de ani nu mai confunzi iubirea cu sacrificiul continuu.
Știi că a iubi nu înseamnă a te micșora ca să încapă alții.
Îți păstrezi inima deschisă, dar nu o mai lași pe mâini grăbite.
La cincizeci de ani trăiești mai încet, dar mai adevărat.
Râzi când simți, plângi când doare, pleci când e prea mult.
Și descoperi că libertatea nu vine din curajul de a începe, ci din puterea de a nu te mai trăda.
