“O veche prietenă mi-a scris despre bătrânețea ei, iar eu m-am pus pe gânduri: sunt oare bătrână? Organismul uneori îmi spune: da, ești bătrână… dar inima nu este de acord! Eu nu aș vrea să mă întorc în anii tinereții.”
“Zilele acestea o fată tânără m-a întrebat: cum e să fii bătrână? Eu am rămas puțin derutată, căci nu mă consider bătrână. Văzând reacția mea, tânăra ființă s-a rușinat, dar eu i-am spus că întrebarea e interesantă și că mă voi gândi la ea și îi voi spune concluziile mele.
Eu cred că bătrânețea este un dar. Astăzi, probabil pentru prima dată în viață, eu am devenit acel om la care visam să ajung. Sigur că nu este vorba de corpul meu! Uneori acest organism mă disperă: riduri, cearcăne, pete, piele lipsită de vlagă… Uneori mă șochează bătrâna din oglindă, dar asta nu durează mult timp.
Eu n-aș accepta niciodată să-mi schimb prietenii extraordinar, viața mea frumoasă, familia mea iubită pe o cantitate mai mică de fire cărunte și un abdomen exemplar.
Pe măsură ce îmbătrânesc devin tot mai tolerantă față de mine însămi. Nu mă mai mustră conștiința când mănânc o prăjitură dulce, când nu strâng patul, când cumpăr vreo decorație total inutilă pentru grădină.
Eu îmi permit să mănânc cât vreau, să nu fiu obsedată de frumusețe, să fiu extravagantă. Eu am fost martoră când mulți, prea mulți prieteni dragi au plecat din viața asta prea devreme, fără să înțeleagă și să trăiască această mare libertate pe care o oferă bătrânețea.
Cine se deranjează când eu citesc până la 4 dimineața și dorm până la miezul zilei? Eu dansez cu mine însămi sub muzică din anii ’50 și dacă îmi vine să plâng din cauza dragostei care a trecut, chiar plâng
Sigur că în toți acești ani inima mi-a fost frântă de multe ori. Cum poate să nu se frângă inima atunci când pierzi omul iubit, sau când vezi un copil suferind, sau când câinele tău este lovit de o mașină? Dar frângerea inimii este izvorul nostru de putere, de înțelegere, de compasiune. Inima care nu a fost frântă niciodată este sterilă, ea niciodată nu va cunoaște bucuria imperfecțiunii.
Viața m-a binecuvântat să ajung până la căruntețea părului, până la timpul când zâmbetul meu s-a pironit pentru totdeauna în ridurile adânci de pe față. Oare câți oameni nu au râs niciodată, câți au murit înainte să se acopere de bruma părului lor?
Eu pot să spun un “nu” cu toate sinceritatea. Eu pot să spun “da” cu toată sinceritatea. Pe măsură ce îmbătrânești este tot mai ușor să fii sincer. Te preocupă tot mai puțin părerile altora despre tine.
Așadar, îți pot răspunde astfel la întrebarea ta: îmi place să fiu bătrână. Bătrânețea m-a eliberat, mie îmi place tot prin ce am trecut.
Eu nu voi trăi veșnic aici, dar atâta timp cât sunt aici, eu nu voi pierde timpul îngrijindu-mă de lucrurile care se puteau întâmpla, dar nu s-au întâmplat. Eu nu îmi voi face griji pentru lucrurile care încă pot să se întâmple.
Și eu voi mânca desert în fiecare zi din restul vieții mele.”