Uneori, inima se agață de oameni care nu știu să aibă grijă de ea. Se obișnuiește cu durerea, cu așteptările neîmplinite, cu promisiunile care nu se țin. Dar obișnuința nu înseamnă iubire. Și nici nu merită să devină o închisoare.
Când cineva te rănește și apoi te cheamă înapoi, nu o face pentru că s-a schimbat, ci pentru că știe că ai un suflet bun. Dar bunătatea ta nu trebuie să fie o ușă deschisă pentru cei care nu știu să intre cu respect.
Adevărul e simplu: ești mai liniștită fără acea persoană, mai tu, mai întreagă. Poate că doare desprinderea, dar vindecarea începe exact în clipa în care alegi să nu te mai întorci acolo unde ai suferit.
Nu te întoarce la cine te-a rănit. Nu pentru că nu ai iubi, ci pentru că te iubești pe tine mai mult acum. Și asta e cea mai frumoasă formă de curaj.
