Să nu-ți pierzi niciodată speranța. Atunci când crezi cel mai puțin, Dumnezeu va face minuni pentru tine

– Doamne, dă-Te jos de pe Cruce…vreau să vorbim!
– Vorbeşte-Mi, Eu te aud…
– Dar eu vreau să plâng pe umărul Tău!
– Plângi la picioarele Mele…
– Dar eu aştept să-mi ştergi lacrimile…Tu niciodată nu mi le ştergi…
– Lacrimile sunt date pentru a fi simţite, nu pentru a fi şterse…
– Ştii, uneori mă apucă un dor de Tine…şi n-am cum să-l sting… Mă usuc de dor şi nu-l pot linişti!
– E bine să-ţi fie dor. Ţi se face dor doar de cei pe care îi iubeşti…
– Ştii, eu am obosit…viața e grea!
– Şi Eu am obosit…oamenii sunt răi!
– Eu vreau să fiu fericit…
– Fii! Eu ţi-am spus care sunt Fericirile…
– Eu vreau să fiu bun…
– Fii! Buni sunt cei care iubesc…
– Eu vreau să iubesc!
– Iubeşte! Iubesc cei care iartă!
– Eu vreau….
– Nu mai vrea….Fii!
– Uneori Te depărtezi de mine…şi eu Te caut!
– Mă depărtez ca să-Mi simţi lipsa…şi să Mă cauţi.
– Uneori nu pot să mă rog….
– Nu te ruga…Vorbeşte-Mi!
– Dar Tu mă auzi…?
– Iţi şi răspund…Tu Mă auzi?
– Uneori nu ştiu cine sunt…
– Eşti cine te-am plămadit Eu să fii…
– Uneori nu ştiu ce vreau…
– Nu mai vrea…Dăruieşte.
– Uneori nu ştiu unde merg..
– Opreşte-te şi stai…uită-te în jur!
– Tu ai un răspuns la toate.
– Tu ai întrebări despre toate…
– Ştii…uneori e întuneric în sufletul meu…
– Aprinde o lumânare…să se facă lumină…
– De ce stai numai în cer?
– Eu stau pe cruce, pe pamânt…În cer îi aştept numai pe cei ce se întorc acasă…
– Dar eu voi ajunge în cer?
– Mai întâi trebuie să stai pe cruce…
– Dar, cum?
– Smerindu-te…
– Dar cum?
– Zilele tale de la Mine sunt…Primeşte-le aşa cum îți sunt date. Şi fă din ele bucurie şi pentru tine, dar mai mult pentru alţii!
– Dar unele zile sunt rele…
– Dar unele clipe sunt pline de fericire…şi pentru acele clipe merită să trăieşti!
– Hai ridică-te…Trebuie să te ridici…
– Azi nu…Se poate azi Nu!…
– Nu! Azi se poate numai DA!
– Dar mâine va fi o zi mai bună…?
– Nu te întreba cum va fi mâine…nici dacă va fi mâine. Trebuie să te ridici Azi!
– Bine…Dar să nu mă laşi! Doamne! Să nu mă laşi!
– Nu! Nici tu să nu Mă laşi…
– Eşti tot timpul cu mine…
– Da! Sunt tot timpul cu tine!

Lasă un comentariu